Now Reading
6 moduri prin care să îți depășești frica de succes

6 moduri prin care să îți depășești frica de succes

Revista Psychologies
6-moduri-prin-care-sa-iti-depasesti-frica-de-succes

Cum ai răspunde la întrebarea: „Ai succes în viață?”

Cunosc multe persoane care ar spune că nu au succes, sau cel puțin nu au atins încă succesul în domeniile pe care ei le consideră importante. Am fost și eu unul dintre acești oameni, dar asta până într-o zi când m-am întrebat: „Ce mă împiedică să am succes?”. Deşi mi-a luat ceva timp până am găsit răspunsul, până la urmă mi-am dat seama că eu eram cea care nu îmi permiteam să evoluez.

De ce? Poate că mi-a fost teamă că atunci când voi începe ceva voi eșua. Poate că mi-a fost teamă că nu sunt „unul dintre acei oameni” care reușesc să facă tot ceea ce își propun. Sau poate am simțit, pur și simplu, că nu merit să am succes în viață. Adevărul este că nu am avut încredere în mine, nu am fost conștientă de faptul că sunt capabilă să fac orice îmi propun atunci când îmi doresc ceva cu adevărat. Nu am crezut că pot avea succes, că pot fi fericită sau că mă pot bucura pe deplin de viața mea. Ți se pare familiar acest scenariu?

Dacă dorești să ai cu adevărat succes în viață trebuie să înveţi mai întâi să crezi în tine însuţi deoarece dacă tu nu crezi că poți avea succes, atunci cine o va face? Succesul nu înseamnă că nu vei da greș, ci înseamnă că greșelile tale te vor învăța ceva și îți vor arăta o modalitate mai bună de a obține ceea ce îți dorești.

Citeşte continuarea pe www.learningnetwork.ro.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top