Omul este un animal hedonist
Putem vorbi despre placere in termeni freudieni (suntem toti supusi principiului placerii, etc)…. sau literari. Am ales de data aceasta un scriitor care pledeaza pentru regasirea lucrurilor simple si bune.
Psychologies: Enumerati, va rog, zece placeri pe care credeti ca lumea de azi le uita (si pe nedrept…).
Alex Stefanescu: Placerea de a te uita la cerul instelat. Placerea de a citi in singuratate poezie. Placerea de a-ti atinge genele de genele iubitei. Placerea de a-ti strabate tara si a incerca sa o cuprinzi in mintea ta. Placerea de a risni cafea la o rasnita manuala, de alama. Placerea de a face un foc pe camp si a-l privi. Placerea de a bea apa dintr-o galeata de lemn, abia scoasa din adancul unei fantani cu cumpana. Placerea de a auzi in linistea noptii fornaitul calului in grajd. Placerea de a nu te uita la televizor. Placerea de a merge descult prin iarba..
Ce credeti despre felul cum traim astazi bucuriile noastre obisnuite?
Oamenii, cu ingeniozitatea lor, au facut din placere un scop in sine. Sunt in stare, de pilda, sa manance ceva extrem de sarat numai si numai pentru a-si procura repede placerea de a bea apa. Mancam mai mult, facem dragoste mai des, calatorim mai repede etc, decat toate celelalte vietuitoare. Exploateaza orice posibilitate de a resimti placere.
Noi, oamenii, am inventat, ca fiinte culturale, necesitati pe care nu le aveam din nastere (cum ar fi fumatul, ce placere sa tragi un fum de trabuc bun…) si, in acelasi timp, le-am intensificat, le-am complicat, le-am deviat pe cele ancestrale pana la a le face de nerecunoscut. Fiinta umana ar trebui definita nu ca un animal politic, ci ca un animal hedonist. Omul e un animal hedonist.
 |
Alex Stefanescu Scriitor, publicist la Romania literara si realizator de emisiuni despre literatura la TVR Cultural |
Abuzam de placeri?
Da, nu mai exista nimic azi care sa faca dificil accesul la ea. Drept urmare, abuzam. Le cautam tot mai intense, eventual violente, si care sa poata fi obtinute cat mai repede, eventual instantaneu. Aceasta, vad eu, este ecuatia vietii noastre psihice de azi. Nu ne mai intereseaza nuantele, nu mai avem rabdare sa practicam un ritual al placerii. Vrem ca totul sa fie dat la maximum, ca muzica dintr-o discoteca, si mai vrem sa nu asteptam nicio secunda indeplinirea dorintelor noastre.
Mai cred ca noi, cei de azi, traim o degradare spirituala fara precedent in istorie. Din punct de vedere spiritual, suntem inferiori, cu toate home-cinema-urile noastre, cu toate cutiutele lucioase din frigidere, celor din secolul al XIX-lea.
Placerile noastre sunt de proasta calitate – simpliste, vulgare, neritualizate – in comparatie cu cele practicate de predecesorii nostri. Un ceai in acele vremuri era o intreaga serie de gesturi elegante, aveai, pe langa placerea gustului, pe cea a privirii (un serviciu de portelan fin, accesorii elegante…), pe cea a mirosului si pe cea a… asteptarii. „5 o’clock tea“ era la acea ora si nu la alta, ceea ce dadea vietii o anumita cadenta ritualizata.
A trai placerea… se invata?
Ma gandesc la mine si imi dau seama ca am invatat in aceasta privinta multe de la tatal meu. Daca mergeam cu el intr-o plimbare in imprejurimile Sucevei (oras in care am copilarit), se bucura si ma invata si pe mine sa ma bucur de aerul curat, de mireasma florilor de camp, de razele oblice de soare dintr-un luminis al padurii.
Apoi, cand venea vremea sa mancam, nu „bagam in noi“, repede, in picioare, ci cautam un loc cu iarba frumoasa, intindeam pe jos o panza alba de in, taiam ingrijit, cu briceagul, rosiile si castravetii… Ce vremuri!
De ce facem sporturi extreme? Suntem in cautare de exotic in experientele noastre?
Personal, nu trebuie sa vad automobile luand foc sau elicoptere prabusindu-se (ca in filmele americane) ca sa ma simt emotionat. Mi-este suficient sa urmaresc mersul unei furnici prin iarba si suirea ei pe piciorul meu. Sau sa contemplu alunecarea norilor pe cer. Totul este uimitor.
A consemnat Iuliana Alexa
Foto: dreamstime.com
