Analiza Tranzactionala
Cand comunicam, folosim, in functie de interlocutorul nostru, diferite fatete ale personalitatii noastre: copil, parinte sau adult. Aceasta grila, propusa de analiza tranzactionala (AT), permite ameliorarea relatiilor noastre in plan personal sau profesional.
Analizandu-ne „tranzactiile”, adica schimburile pe care le avem cu anturajul nostru, putem sa ne decodam functionarea psihologica. Analiza Tranzactionala ne furnizeaza o grila de lectura a comportamentelor noastre si ne ofera instrumente care sa ne permita sa ne cunoastem mai bine si sa comunicam optim cu ceilalti.
Istoric
Analiza tranzactionala a fost elaborata de Eric Berne (1910-1970), in Statele Unite, in anii ‘50. Acest psihiatru format in psihanaliza era animat de dorinta de a face psihologia accesibila unui public larg. Analiza Tranzactionala va avea rapid un mare succes in afara Atlanticului si a fost introdusa in Romania ca formare certificata de Asociatia Europeana de Analiza Tranzactionala si Asociatia Internationala de Analiza Tranzactionala abia in anul 2000, la Timisoara, de catre John Parr (trainer, Supervizor si Psihoterapeut Provizoriu in Analiza Tranzactionala).
Aceasta intarziere este explicata prin faptul ca, in comunism, psihologia a fost interzisa si reintrodusa dupa revolutie. In anul 2001 s-a infiintat la Timisoara, Asociatia Romana de Analiza Tranzactionala (ARAT), iar in anul 2002, a luat fiinta filiala Bucuresti a asociatiei. ARAT a fost acreditata de Colegiul Psihologilor din Romania in 2006 si de FRP (Federatia Romana de Psihoterapie) tot in 2006.
Cele trei fatete ale personalitatii noastre
In primele sedinte, pacientul are un dialog cu terapeutul sau si defineste obiectivul pe care vrea sa-l atinga. AT se practica in sedinte de grup si/sau individuale. Studiul se face in jurul cuvintelor, al emotiilor si al sentimentelor. Dupa fondatorul AT-ului, personalitatea noastra are trei fatete, in noi exista in acelasi timp un Copil, un Parinte si un Adult. Sunt cele trei „stari ale eului”.
Copilul reprezinta supravietuirea in noi a emotiilor si a nevoilor pe care le-am resimtit cand eram copii. Acestea se manifesta in doua forme. Copilul Liber, adica partea noastra creativa si intuitiva, si Copilul Adaptat. Pentru a raspunde asteptarilor parintilor si solicitarilor societatii, copilul care eram si-a limitat din dorinte si a devenit ascultator – Copil Adaptat Supus – sau la polul opus – Copil Adaptat Rebel. Pentru marea majoritate dintre noi, Copilul Liber a fost „pacalit” pentru a lasa locul unui Copil Adaptat, dar Ranit.
A doua stare a eului: Parintele. Crescand, am interiorizat comportamentul parintilor nostri pe care-i imitam: Parintele Normativ, care in aspectul sau pozitiv, fixeaza limitele sanatoase si protejeaza, in aspectul sau negativ, judeca si pedepseste. Parintele Hranitor care, in aspectul sau pozitiv, ofera afectiune si incurajeaza, in aspectul sau negativ, supraprotejeaza.
In fine, Adultul este a treia forma care este de partea noastra. El se informeaza, analizeaza si decide.
Folosim diferite stari ale eului in functie de mesajele pe care le-am primit in copilarie. Inconvenientul este ca le mobilizam in mod inconstient.
De exemplu: in fata patronului lor unele persoane cu siguranta nu indraznesc sa se afirme, se comporta ca niste Copii Adaptati Supusi, nu ca niste adulti; cu partenerul, altii se pun in pielea parintelui normativ negativ, cand ii critica sau judeca. Or, veritabila noastra identitate, dupa AT, este cea a Copilului Liber. Astfel AT are ca scop sa permita individului sa-si regaseasca autonomia si sa foloseasca cele trei stari ale eului intr-o maniera potrivita.
Copilul Liber pentru a-si exprima emotiile si creativitatea, Parintele pentru a-si purta de grija siesi si celorlati, si sa respecte regulile societatii noastre. Adultul se manifesta pentru a concretiza pulsiunea creatoare a copilului liber. Cum se ajunge aici?
