Când e „mai bine” destul de bine?

Îmi aduc aminte când aveam douăzeci și ceva de ani și căutam avidă articolele care apăreau despre dezvoltare personală, comunicare, programare neurolingvistică și ce mai era la modă acum 10-15 ani. Pe vremea aceea, ieșeau la lumină primii psihologi români care făceau educație pentru publicul larg, se scriau cărți și se traduceau tot mai multe creații valoroase care ajungeau pe tărâmuri românești.

Acum, situația este diferită: accesul la informație a crescut exponențial și odată cu acesta și impactul pe care aceste informații le au asupra noastră, de multe ori fără să realizăm. Dincolo de cunoștințele și conceptele de comunicare și dezvoltare, care ne sunt atât de utile pentru a avea o relație mai bogată cu noi înșine și cu ceilalți, mai este ceva ce se întâmplă.

Vedem peste tot cărți motivaționale, filmulețe despre ce înseamnă o viață bine trăită, în social media suntem bombardați cu mesaje despre cum viața noastră ar putea fi mereu un pic mai bună, un pic mai împlinitoare. Varianta 90-60-90 a dezvoltării personale, ne transmite în permanență că sunt lucruri pe care nu le știm încă, aspecte pe care nu le avem destul de „lucrate”, nu suntem „destul de vindecați”, avem prea mult ego, atașamente sau așteptări.

Care este mesajul pe care îl integrăm în fiecare zi, fără să ne dăm seama? Că există un standard al unei vieți bine trăite, la care noi (încă) nu ne ridicăm.

• Poate cu produsul X vom avea mai multă energie pentru a face toate lucrurile care credem cu tărie că trebuie făcute.
• Poate la retreat-ul Y ne vom regăsi și vom scăpa de starea de neliniște pe care o avem în viața de zi cu zi.
• Poate dacă citim cartea Z vom afla care sunt „regulile” unei vieți bine trăite, astfel încât să intrăm și noi în „rândul lumii”.
• Poate dacă mergem în concediu în locația W, ne vom simți atât de bine precum par să se simtă cei pe care îi vedem în social media.
• Poate dacă urmăm sfaturile promovate pe Instagram, o să ne simțim mai bine în viața noastră.

Nu este nimic în neregulă cu toate acestea, ceea ce poate fi în neregulă este intenția și energia cu care mergem către ele. Ne așteptăm ca acestea să ne aducă ceva ce nouă ne lipsește, să ne completeze, pentru că altfel nu suntem destul?

Fără să realizăm ne comparăm cu toate informațiile de care suntem înconjurați, cu locațiile de concediu care de care mai strălucitoare, cu pozele care imortalizează cele mai bune momente ale vieții celorlalți, cu succesul pe care ceilalți par să îl aibă, cu această imagine idealizată a ce „ar trebui” să fim. Ne comparăm cu ce ni se vinde, într-un fel sau altul, fără să ne dăm seama. Toate acestea ne acutizează senzația că nu suntem destul de buni, că nu trăim viața „așa cum ar trebui”, aceste gânduri afectând modul în care ne vedem pe noi și toate lucrurile bune pe care le avem deja în viața noastră.

Cum ar fi dacă fericirea nu se află în alt loc sau un alt moment, decât aici și acum? Oricum, acesta este singurul moment la care avem acces nemijlocit. Cum ar fi dacă bucuria noastră în viață nu ar fi determinată de cât de multe lucruri facem, ci de CUM SUNTEM? Nu de cantitate, ci de calitate?

Întrebarea este: suntem conștienți de ce ESTE aici și acum? Suntem conectați la ce simțim și ne dorim? Suntem conectați la cei cu care ne împărțim viața? Suntem conștienți de cine suntem cu adevărat, dincolo de măștile pe care le purtăm în viața de zi cu zi? De darurile pe care le avem ascunse în noi, dar nu am reușit să le scoatem la lumină?

Pentru mine, o mare parte din ce înseamnă dezvoltare personală a încetat să mai fie legată de informațiile din exterior, ci a început să fie despre redescoperirea a cine suntem noi cu adevărat. În ritmul frenetic în care trăim, avem nevoie de un spațiu de liniște și grijă pentru noi, unul în care să plecăm urechea la vocea noastră interioară, la nevoile corpului nostru, la dorințele inimii noastre.

La întrebarea din titlu numai tu poți răspunde, dar pentru asta primul pas este să vezi că puterea acestei decizii se află la tine. Când e „mai bine” destul de bine?