Ce este comunicarea nonviolenta
Monica Reu este psiholog si este singurul trainer de comunicare nonviolenta acreditat in Romania.
Comunicarea nonviolenta poate fi un stil de viata. A-ti cunoaste nevoile interioare si a sti sa le satisfaci fara a-l rani pe celalalt, iata ceva cu adevarat revolutionar! Dar ce este CNV? Ne explica Monica Reu, singurul trainer roman acreditat pentru a preda acest tip de comunicare.
Psychologies: Ce este comunicarea nonviolenta? Cui se datoreaza succesul ei?
Monica Reu: Comunicarea nonviolenta (CNV) este un mod de interactiune care faciliteaza schimburile intre oameni si rezolvarea conflictelor in mod pasnic. Ea se concentreaza asupra nevoilor si valorilor impartasite de noi toti si incurajeaza folosirea unui limbaj care ne accentueaza compasiunea. Mai mult decat o metoda, pentru mine, CNV este o stare de spirit, o atitudine ce are la baza intentia ca atat nevoile mele, cat si ale tale sa fie la fel de importante si ca, impreuna, sa ajungem la acele strategii care pot duce la implinirea lor in aceeasi masura.
Notiunile de „sacrificiu“, „compromis“ si expresia „impunere a vointei cuiva“ nu fac parte din acest model. Cel care a pus bazele CNV in anii ’60 este doctorul in psihologie Marshall B. Rosenberg. Dorinta lui a fost aceea de a gasi si oferi lumii o alternativa la agresivitatea si violenta cu care ne confruntam adesea – si pe care el insusi le-a experimentat in copilarie, in cartierul de la marginea orasului Detroit, unde a crescut.
Aceasta dorinta l-a determinat sa studieze indeaproape oamenii si comunicarea lor. Descoperirea pe care a facut-o in urma acestui proces a fost pe cat de simpla, pe atat de transformatoare: anumite moduri de gandire si exprimare tind sa ne deconecteze de forta vitala care se afla in interiorul nostru si al celorlalti, pe cand altele, dimpotriva, intaresc aceasta legatura.
De atunci au trecut patruzeci si ceva de ani, iar CNV si-a dovedit eficienta in multe domenii ale vietii, de la relatiile de familie, pana la scoli, institutii publice, organizatii, si chiar in medierea de conflicte internationale. Israel, Palestina, Irlanda, Rwanda, Nigeria, Serbia, Croatia sunt doar cateva exemple de tari in care metoda comunicarii nonviolente este utilizata de echipele de activisti ai pacii.
Care sunt principiile CNV?
Principiul de baza este acela ca orice actiune umana are ca scop implinirea unei nevoi. Descoperirea si comunicarea acestor nevoi pot consolida legaturile interumane, cooperarea si, la nivel global, pacea. Nevoile sunt cele ce pun viata in miscare. In clipa in care le identificam, putem gasi si strategiile cele mai bune pentru a le implini, pastrand in acelasi timp in minte si in suflet respectul pentru cei care ne inconjoara.
Din pacate, in viata de zi cu zi, actionam de prea multe ori din obisnuinta sau ca reactie la un anumit stimul exterior, fara sa stim de fapt de ce o facem. Asadar, exista un adevar simplu: nevoile noastre pot fi eficient implinite numai daca suntem constienti de ele. Vestea buna este insa ca toate nevoile pot fi satisfacute si ca avem la dispozitie nenumarate strategii pentru aceasta.
Un alt principiu important al CNV este cel al asumarii responsabilitatii sentimentelor proprii. Asta inseamna constientizarea faptului ca trairile mele negative nu se datoreaza niciodata actiunilor celorlalti (ei sunt doar stimuli), insa adevarata lor cauza este ca una sau mai multe dintre nevoile mele esentiale nu sunt implinite. Cand ajungem sa ne situam la nivelul nevoilor, ne dam seama ca aici nu exista conflicte.
Un exemplu? Orice fiinta umana are nevoie de autonomie, indiferent de varsta, sex sau religie. Acesta este un punct in care cu totii suntem la fel, ne putem vedea si accepta unul pe celalalt. Dar cand ramanem blocati la nivelul strategiilor alese pentru implinirea nevoii de autonomie, observam diferentele dintre noi, si aici pot interveni disputele: un copil de doi ani nu va manca ce-i pune mama in farfurie; o adolescenta de 15 ani isi pune un cercel in buric; un tata de familie iese o data pe saptamana la baschet cu prietenii. CNV ne ajuta, prin constientizarea nevoii, sa ajungem constient la actiuni satisfacatoare pentru toti si, mai mult, la a sti ce sa-i cerem. Orice om dispune de resurse interioare extraordinare, de daruri de impartasit si de abilitatea de a face viata mai frumoasa in fiecare clipa.
Unde se poate aplica CNV ?
In toate relatiile pe care le avem: cu partenerul, cu parintii, cu copiii, cu colegii de lucru, cu subalternii sau sefii. Nu in ultimul rand, cu noi insine! Un accent special s-a pus in ultima vreme pe latura de „schimbare sociala“ posibila prin CNV. Cum? Prin aplicarea ei in invatamant – pentru aplanarea conflictelor si imbunatatirea comunicarii intre elevi, profesori si parinti –, in institutii publice, in sistemul medical si in crearea de organizatii bazate pe respectul fata de fiinta umana.
O putem invata in Romania?
CNV a patruns la noi in 2003, cand Editura Elena Francisc Publishing a publicat cartea lui Marshall Rosenberg, Comunicarea Nonviolenta, un limbaj al vietii. La finele lui 2007, a luat nastere, la initiativa mea, Asociatia pentru Comunicare Nonviolenta, ce are ca misiune popularizarea CNV in Romania, prin organizarea de workshop-uri cu traineri internationali, crearea de grupuri de practica si realizarea unui program de formare.