Ce simte terapeutul meu?
Imi poate fi prieten?
Adesea, nu dorinta lipseste, ci incompatibilitatea cu lucrul psihoterapeutic.
„Am avut ocazia sa spun cuiva ca, daca nu ar fi fost pe canapeaua mea in postura de pacient, am fi fost prieteni“, isi aminteste Bernard- ‰lie Torgemen.
„Dar exista cativa pacienti vechi care mi-au devenit prieteni dragi dupa mai multi ani de la terminarea terapiei.“ Gérard Morel recunoaste ca poate gasi un pacient foarte simpatic.
„Insa de indata ce incepe sedinta, si unul si celalalt suntem proiectati pe o scena diferita, la jumatatea drumului dintre teatrul lui Shakespeare si a patra dimensiune. Nu mai este vorba de simpatie, caci inconstientul conduce dansul.“
Terapia este o experienta unica, o legatura speciala care trebuie sa dainuiasca strict confidential. Pe langa asta, majoritatii terapeutilor nu ii place sa se intalneasca cu pacientii in afara cabinetului.
Poate sa ma imbratiseze?
In psihanaliza sau in psihoterapia clasica, terapeutul trebuie sa pastreze distanta: vorbim, nu ne atingem.
Unii merg pana acolo incat isi interzic, intr-o maniera de cvasi-fobie, sa dea mana cu pacientii…
In realitate, multi terapeuti nu ezita sa ia in brate o persoana aflata intr-o stare foarte delicata. Exista situatii critice in care cuvintele sunt neputincioase.
Mai rau chiar, cand nu exista cuvinte care pot fi spuse… Pentru Bernard ‰lie Torgemen, un raport de proximitate, corp la corp, este o necesitate:
„Eu simt instinctiv ca, pentru mine, vechi psihomotrician (o meserie care trece prin corp), atingerea este esentiala. Analiza inseamna a trezi simturile primare, simtirea cea mai arhaica. Nu pot fi analist decat pentru persoanele care nu se simt violate daca le ating“.
Ma doreste?
Un terapeut poate simti iubire pentru un pacient sau o pacienta, insa trecerea la fapte este exclusa. Iar daca observa ca nu poate iesi din aceasta situatie emotionala sau lucrurile se agraveaza, trebuie sa isi trimita pacientul la un alt coleg.
„Mi se intampla sa ma simt foarte atrasa de anumiti pacienti. O atractie care se aseamana mai mult cu primele emotii de adolescenta“, marturiseste o psihoterapeuta care prefera sa ramana anonima.
„Dar nici nu se pune problema sa merg mai departe. Cu atat mai mult, cu cat descopar adesea ca au crescut pe langa adulti care i-au tratat ca pe niste obiecte-sursa de bucurii.“
Se plictiseste?
Nu este un caz nemaiintalnit ca terapeutul sa butoneze tastatura calculatorului personal sau sa deseneze stelute in carnetul pe care isi noteaza diverse observatii.
Asta nu inseamna ca pacientul trebuie sa se orienteze spre un alt terapeut. Doar daca terapeutul este lipsit de bun simt sau incompetent.
Anumiti terapeuti prefera sa completeze careuri de cuvintele incrucisate, sa tasteze la calculator sau sa citeasca un ziar facand zgomot, pentru a le transmite pacientilor ca nu spun nimic concret, ca este timpul sa lucreze in mod real. De indata ce se trece pe linia dorita, terapeutul isi abandoneaza calculatorul sau ziarul.
„Exista momente in care pacientii ma plictisesc, mai ales atunci cand se instaleaza o rutina“, constata Virginie Megglé. „Dar incerc sa nu le arat acest lucru. Insa, din pacate pentru noi, pacientul isi da seama. Unii dintre colegii mei mai si adorm, mi s-a intamplat pana si mie. Era un mesaj al inconstientului, care ma prevenea ca nu ma descurcam prea bine in a-i asculta pe ceilalti.“
Cum sa ii fac pe plac?
A fi terapeut este o meserie solicitanta, pasionanta, cu placerea lucrului bine facut. Toti terapeutii spun ca se bucura teribil atunci cand pacientul iese din discursul curent, lasa deoparte certitudinile, rezistentele si devine din ce in ce mai creativ si viu.
Editare de Andreea Radulescu
