Frumuseţea fizică, între binecuvântare și blestem
Mă uitam adesea la TV sau pe internet și vedeam persoane frumoase, în special actori, și mă întrebam: „Oare cum este să fii atât de frumos?”. Eram convinsă că au lumea la picioare, că toate oportunităţile le vin pe tavă și că acesta este motivul principal pentru care au atât de mult succes. Aveam zero interes faţă de personalitatea, caracterul lor, faţă de emoţiile lor și mai ales faţă de munca necesară pentru a ajunge în vârf. Tot ce vedeam la ei era că sunt frumoși și că vreau să fiu ca ei, doar din acest punct de vedere.
În general, cam asta este percepţia despre oamenii frumoși din punct de vedere fizic. Gândurile mele făceau parte dintr-o percepţie colectivă care vorbea despre aceleași lucruri în subconștientul meu – dacă vrei să ai succes și viaţă ușoară trebuie să fii frumos/ oasă și atât.
Sunt posesoarea binecuvântată a unui trup invidiat de multă lume. Corp de braziliancă cu piele ușor măslinie și foarte fină, ochi albaștri, foarte mari și gura plină. Forma rotundă a capului mi-a permis să am aproape ce tunsoare am vrut eu vreodată, inclusiv cea de acum, de aproximativ 2 cm, păstrându-mi frumuseţea. Și am stat de vorbă pe marginea acestui subiect – frumuseţea fizică – cu o grămadă de tipe frumoase.
Iată concluziile acestor discuţii: Frumuseţea fizică poate fi și blestem și bucurie, mai ales până când reușim să ne cunoaștem valoarea ca persoane, mult dincolo de aspectul fizic.
De ce blestem?
Pentru că de mici, pentru că suntem frumoase, tot ceea ce este apreciat la noi este aspectul fizic. Și atât. În momentul în care facem ceva isteţ, lumea este surprinsă și aruncă replici de prost gust, de tipul – „wow, și frumoasă și deșteaptă”, de parcă ar fi exclusiviste aceste 2 atribute în aceeași persoană.
Mesajul care ajunge la noi este că singura metodă prin care devenim vizibile și apreciate de cineva este aspectul fizic. Așa că TREBUIE să fim frumoase, altfel dispărem din radarul lumii.
Citește continuarea articolului în ediția aprilie 2024 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!
.
Eu sunt Andreea, asta în primul rând. Sunt o persoană foarte atentă la a fi cinstită, atât cu sine, cât și cu ceilalți, chiar și atunci când nu este confortabil. Zâmbesc mult și râd zilnic și tare. Cred în oameni, cred în faptul că oamenii sunt buni, pentru că așa se nasc. Nu cred că există vreo persoană care să spună că un copil se naște rău. Și cred că sunt mulți oameni buni care fac lucruri care rănesc. Nu pentru că ar fi răi, ci pentru că sunt ei înșiși foarte răniți. Cel mai adesea nici măcar nu își dau seama că provoacă suferință pentru că sunt mult prea preocupați să se apere de o eventuală suferință sau trădare. Cred în Dumnezeu, deși nu L-am văzut niciodată, dar l-am simțit tot timpul cu mine, deși provin din o familie de atei. Iar ca roluri sunt de toate pentru toți. Sunt om de resurse umane de 18 ani și este primul meu hobby constant, sunt mama a 3 copii împrumutați la propriu de la vecini – cumva în viața asta nu mi-a fost dat să am copii născuți din pântec. Sunt prietenă, bună, cred. Sunt fiică, sunt soră. Am 2 căței și un motănel, toți 3 adoptați – Milka (ciocolată), Bety (înghețată) și Gigi (covrig). Și sunt mega pasionată și disciplinată cu dezvoltarea personală pe care eu o denumesc mai degrabă o întoarcere la mine. În fiecare zi meditez, fac sport ca formă de meditație, scriu în jurnal și îmi monitorizez permanent starea internă. Și în fiecare zi sunt atentă la ce anume mă învață despre mine relaționarea cu cei din jurul meu.