Cine era, de fapt, excentricul Lacan
BIOGRAFIE:
- 13 aprilie 1901 Nasterea lui Jacques-Marie Emile Lacan.
- 1932 Teza asupra psihozei paranoice in raporturile sale cu personalitatea.
- 1943 Instalarea in Rue Lille 5, loc ce va deveni mitic.
- 1953 Primul seminar saptamanal, din cele pe care le va tine pana la moarte.
- 1964 Crearea Scolii Freudiene din Paris
- 9 septembrie 1981 Jacques Lacan moare de cancer de colon.
Pe 9 septembrie 1981 se stingea din viata. Cu el se ducea si simbolul viu al psihanalizei moderne.
Vazuta de departe, psihanaliza franceza, el o intruchipa. Unii dintre cei care citesc azi Psychologies, nici macar nu erau nascuti la moartea lui.
„Lacan… Lacan… Imi spune ceva numele acesta, dar nu stiu cine poate fi…“ Asadar, cine era el de fapt?
Despre Jaques Lacan nu se retine decat imaginea unui dandy excentric, cu papion, care fuma tigara de la tigara, mare Casanova.
O figura deopotriva de clown, dar si de dictator care isi palmuia pacientii si ii facea sa plateasca scump sedintele de trei minute.
Sarlatan pentru freudienii ortodocsi, geniu pentru elevii sai si pentru o buna parte din intelectualii vremii, autor de calambururi, hipnotizand un auditoriu fascinat de seminariile sale de la Spitalul Sainte Anne din Paris, apoi de la Sorbona…
Precum Freud, colectiona obiecte de arta. Sa adaugam la aceasta lista ca il interesau tare mult maimutele, broastele si alte animale de laborator, ca o adora pe Justine, cateaua lui boxer, si era convins ca si ea il iubeste. Iata ceea ce a ramas in folclor.
Nu totul este fals in acest portret. Elevii sai, cei care il frecventau la biroul sau din Paris sau la Scoala Freudiana din Paris (EFP), pot sa dea marturie: pacientii asa-zis prea surzi la mesajele inconstientului lor primeau si cate o palma – o modalitate de a-i face sa priceapa adevarul asupra simptomelor lor, probabil…
Unii au avut parte de consultatii in taxi, sub forma lui „buna ziua, la revedere“ si iata toata sedinta.
In ultimii ani ai vietii sale putea face cam zece sedinte pe zi. Cabinetul sau avea doua sali de asteptare, pline in permanenta. Nu accepta sa fie parasit, nici de catre pacienti, nici de catre cei apropiati.
Un practician in afara normei
Totusi, daca Lacan a fost redus la acest personaj folcloric, ar fi fost uitat. Adica el ramane o referinta de neegalat, acest fapt s-a produs pentru aportul sau teoretic.
An dupa an, in seminariile sale, s-a concentrat pe relectura lui Freud, elaborandu-si opera, dar ramanand fidel maestrului.
A fi lacanian inseamna a fi freudian sau cel putin a-l intelege pe Freud in maniera in care credea Lacan ca trebuie inteles.
Gata sa puna sub semnul intrebarii in orice moment teoriile sale proprii, pana in punctul in care era dificil de urmarit, el a dorit sa faca din psihanaliza o gandire in miscare, in evolutie constanta.
Astfel, s-a putut apleca asupra lui Descartes timp de un an, ca sa declare un an mai tarziu ca filozoful nu pricepuse nimic din legile gandirii.
A introdus in aceasta disciplina contributii din antropologie, lingvistica, matematici, topologie si chiar teologie.
Pe planul practicii, in vreme ce psihanalistii traditionali instalau – si inca instaleaza – pe divan pacientii, in sedinte de cate 50 de minute cu ochii pe ceas, el a instaurat sedintele cu durata scurta sau variabila.
O strategie bazata pe efectul de surpriza, pentru a scurt-circuita apararile eului, aflat mereu in aparare, si pentru a favoriza devoalarea inconstientului. Aceasta tehnica eretica l-a facut tinta perfecta pentru Asociatia Psihanalitica Internationala (IPA).
Adevarul este ca aceia dintre elevii sai care au incercat sa-i copieze stilul atat de personal, cu sedinte de 15 secunde, au esuat in bloc. Nu aveau nici charisma lui si nici capacitatea lui de a asculta.
Cu toate acestea, nu incetase niciodata sa ii puna in garda: „Sunt un clown, luati exemplu, dar nu imitati“, repeta el.
In schimb, ceva valoros a ramas din aceste gesturi aparent incomprehensibile: mai bine intrerupi o sedinta dupa un sfert de ora, cand simti ca ceva esential a fost spus, decat sa o duci pana la capat si sa pierzi efectul.
Viata psihica in 3D
Una dintre principalele viziuni ale lui Lacan este, probabil, aceasta: viata psihica are trei dimensiuni: simbolicul, imaginarul si realul.
Simbolicul este limbajul, cel care ne leaga, cel care face ca un nou nascut sa se inscrie intr-o descendenta, o familie, sa poarte un prenume, uneori cel al unui unchi sau bunic.
Imaginarul este universul sentimentelor – iubirea, agresivitatea, gelozia. Este si maniera prin care percepem (mereu deformate), imaginile ideale catre care tindem, complexele de superioritate si de inferioritate.
Realul (a nu se confunda cu realitatea) sunt pulsiunile care ni se impun in pofida vointei noastre, traumatismele pe care vrem sa le expulzam, dar care revin sa ne bantuie.
Acestea scapa limbajului. Le dibuim in dependentele noastre: pulsiunea care il obliga pe alcoolic sa bea, pe toxicoman sa se drogheze…
Mostenirea cea mai importanta lasata de Lacan psihanalizei este aceasta idee a unui real rebel, nesupus in fata niciunei tentative de imblanzire prin cuvant si care frizeaza pesimismul, chiar tragicul din natura umana.
„Barbatii si femeile, iata realul“, spunea el. „Dar nu suntem capabili sa articulam nimic din ceea ce are legatura cu realul.“
Spre sfarsitul vietii a renuntat si el la lungile sale discursuri asupra psihanalizei. Aproape tacut, se intoarce la matematici, deseneaza noduri si ale figuri topologice, incercand sa afle ceea ce inconstientul spune cu vorbe sau cu vise.
