Cine era, de fapt, excentricul Lacan

Fericirea iluzorie

Psihanalistii lacanieni tind sa aiba un stil putin cam abrupt si nu foarte empatic. Pentru ei, terapeutul nu reprezinta in nici un caz un confortabil ideal de normalitate la care sa se raporteze pacientul.

Acesta este invitat sa se obisnuiasca cu simptomul sau, sa isi recreeze viata plecand de la punctele sale de suferinta, zonele sale de slabiciune.

Psihanaliza, dupa lacanieni, pare adesea un fel de asceza. Nicio promisiune de happy end, de fericire.

Ci, dimpotriva, constientizarea faptului ca dorinta este insatiabila, ca realizarea ei e totala, a nu te mai simti singur si trist e ceva de domeniul iluziei.

Tristetea, sentimentul de neputinta – acestea sunt mostenirea noastra. Antidepresivele nu vor schimba niciodata nimic.

Pentru Lacan, angoasa nu era o problema psihica de suprimat, ci un fel de a fi omenesc, destinat incompletului. Sa precizam ca el insusi era un angoasat.

Un laborator de idei

Jaques Lacan era psihiatru. Cu toate acestea, scoala sa, Scoala Freudiana din Paris, fondata in 1964, primea si filozofi, si matematicieni, si poeti, si romancieri.

De fapt, toti cei care doreau sa afle ce este Inconstientul, cu diploma sau fara, erau bineveniti. Departamentul de Psihanaliza de la Vincennes, care depindea de Universitatea Paris III, creat in 1968, primea fara probleme si oameni fara bacalaureat.

Era un adevarat laborator unde fierbeau ideile. In acest timp, era convenabil sa te pozitionezi, intelectual, contra sau pro Lacan.

Elevii de la EFP si studentii de la Vincennes pozau in militanti ai cauzei psihanalizei. Si cercurile lacaniene contemporane manifesta inca o suparatoare tendinta catre sectarism susceptibil de a descalifica pe cei care au o viziune prea poetica asupra Inconstientului.

Lacan a indraznit, de asemenea, sa isi aduca elevii pe un teren in general inchis analistilor: cel al bolilor mintale, psihozelor (schizofrenia si psihoza paranoida). primul sau aport in psihanaliza este tratarea unui caz de psihoza paranoida feminina, „cazul Aimée“.

Aimée a lui Lacan se numea Marguerite Anzieu si a fost mama unui copil ce avea sa devina unul dintre numele mari ale psihanalizei, Didier Anzieu, inventatorul conceptului de „eu-piele“.

Respect pentru homosexualitate

Cand toate celelalte scoli refuzau sa formeze homosexuali in profesiunea de psihanalist, Lacan ii accepta. Pentru el, homosexualitatea era o orientare sexuala, nu o patologie.

Freud vorbise despre bisexualitatea psihica a tuturor, dar afirma ca dupa rezolvarea complexului Oedip pulsiunile homosexuale trebuiau sa dispara.

Prezenta psihanalistilor homosexuali a permis descoperirea ca exista destine diverse.

La ora la care, in numele psihanalizei, familiile de homosexuali sunt suspectate ca ar fi potential destructurante pentru psihicul unui copil, „conceptia lacaniana nu interzice apriori ca rolurile parentale sa poata fi ocupate de persoane de acelasi sex“, aminteste Elisabeth Roudinesco, istoric al psihanalizei.

Tatal nu este Tata, ci entitatea care separa, fie ca e barbat sau femeie, care se interpune intre copil si mama, evitand situatia in care copilul ramane doar o prelungire a corpului matern.

Un psiholog prieten cu media

Inainte de vreme si cu o viziune clara asupra a ceea ce urma sa devina familia postpatriarhala, Lacan a fost si un precursor in relatia cu media.

Cand confratii sai de la IPA fugeau de jurnalisti, considerati incapabili sa transmita puritatea mesajului psihanalizei, Lacan nu ezita sa se exprime in presa, la radio sau la televiziune.

Interviul dat jurnalistei Françoise Giroud pe 31 mai 1957 in saptamanalul Express, acolo unde ofera cheile sale pentru intelegerea psihanalizei, a devenit o piesa clasica.

De altfel, un psihanalist lacanian, Serge Leclaire, vechi amic al lui Lacan, a participat in 1981 la Psy Show, o emisiune de Pascale Breugnot, marcand prima aparitie a unui analist pe ecran, in calitate de coprezentator.

De atunci, psihologii s-au decis sa raspunda celor mai variate cerinte ale media. Solicitati sa explice cele mai marunte fapte ale actualitatii, ei au trecut de la rolul de expert care popularizeaza, initiat de Lacan, la cel de comentator de teren al vietii publice.

Un jargon subversiv

Lacan a murit sub un nume fals, pe 9 septembrie 1981, la o clinica pariziana, de urmarile unui cancer de colon pe care nu a dorit niciodata sa il trateze, spune Elisabeth Roudinesco.

Astazi, el supravietuieste prin intermediul operei sale. Cu toate acestea, o dificultate apare pentru generatiile de azi, care descopera cu greu opera sa.

Lacan era inhibat de scris! In lucrarea sa Ecrits (Seuil, 1966), ideile sunt redactate atat de abscons, incat sunt greu accesibile celor profani.

Dar ce ar putea sa insemne grija pentru rigoare si dragostea pentru adevar care au marcat gandirea lui Lacan intr-o lume fara idealuri, unde fiecare isi face o credinta proprie si o schimba fara a-si pune intrebari?

Aceste obiective par din alt timp. Totusi, la ora la care terapiile cognitiv comportamentale ne ajuta sa functionam mai bine, sa ne adaptam la o cerere sau la alta, cu pretul renuntarii la dorintele noastre cele mai intime, legatura innoita cu dimensiunea subversiva a lui Lacan inseamna reintrarea in rezistenta si gandire solida.