Cititul – o disciplină plăcută pentru diminuarea ignoranţei
Eu cred că începem să îmbătrânim, să ne urâțim și să ne rupem de viață în momentul în care ne pierdem două calități: ludicul și curiozitatea.
Joaca și bucuria nu sunt rezervate numai copiilor, ci sunt activități care ne pot ajuta să rămânem senini, joviali până în ultima clipă, iar curiozitatea și dorința permanentă de a învăța ceva este poate cea mai bună formă de activare a „mușchiului” minții.
Sunt cărți pe care le savurezi încet și te bucuri că le-ai descoperit la fel cum sunt cărți pe care le recitești și de fiecare dată înțelegi altceva, extragi alte idei, alte conștientizări ies la suprafață, te pun pe gânduri și uneori chiar reușesc să-ți schimbe perspectiva.
Cititul ne ajută, în primul rând, să ne dezvoltăm vocabularul și capacitatea de povestitor, facilitând astfel abilitatea noastră de a verbaliza emoții și trăiri interioare. Nu cred în cititul ca identificare cu personajul sau cu povestea, o consider o fugă față de realitate, cum nu cred că cititul este o formă de terapie, pentru că terapia este o formă de introspecție. Ce cred că are potențial terapeutic este, de fapt, timpul pe care ți-l acorzi la finalul cărții, timpul în care lași cartea să se scufunde în tine, să te scoată din credințele sau ignoranțele tale și să-ți deschidă ochii. Iar pentru asta avem nevoie să creăm un spațiu în care să lăsăm înțelegerea să se integreze în cine suntem.
Nu cred nici în cărțile care îmi confirmă la nesfârșit credințele, pentru că nu-mi aduc nimic nou și mă pun în poziția de suficiență, care este tot o formă de ignoranță de care încerc să mă feresc, la fel cum mă feresc de oamenii care nu au dubii.
Citește articolul integral în ediția de aprilie a revistei Psychologies sau abonează-te și primește lunar cadourile pregătite.
