20 ani si disperata
Am 20 de ani. Am ales o facultate care nu mi se potiveste, nu-mi place, dar nici nu stiu ce as alege in locul ei. Am fost cresuta intr-un mediu familial „nepotrivit”, mai bine zis, cu multe certuri si neajunsuri. Tot timpul mi s-a spus si mi se spune in continuare ca nu sunt buna de nimic. Nu am pic de incredere in mine. Nu am facut nimic semnificativ cu viata mea pana acum, nu am avut rezultate extraodinare la facultate/ scoala si nici nu pot invata. Mi se pare ca „sunt batuta in cap” si cand ma uit la colegii mei cat de bine se descurca, ma simt o proasta. Am colegi care se plimba, au primit burse, si-au facut prieteni noi etc. Eu nu am facut nimic, nu am pe nimeni langa mine, familia nu ma intelege si ma trateaza in continuare ca pe un copil, ma verifica tot timpul, nu ma lasa sa fac nimic. Nu am nici prieteni. Sunt complet singura si disperata. Nu-mi place nici cum arat, am niste kilograme in plus si nu pot sa slabesc. Cand ma gandesc ca iar incepe facultatea, si iar nu ma descurc ma apuca plansul. Nu stiu ce sa fac cu viata mea. Nu stiu pe ce drum sa apuc. Nu stiu ce meserie sa fac. Nu stiu cum sa fac sa nu mai fiu singura, proasta si atat de nemultumita de mine…
draga mea,nu te umili nu meriti asta deoarece se vede pe tine ca esti o fata cu scaun la cap(adica desteapta)incerarca sa-ti urmezi instinctele din interiorul tau,si sa mergi mai departe,si nu te lasa invinsa de nimeni,oricat de multe rautati ti-ar arunca cineva in viata si oricine ti-ar pune piedica in ceea ce doresti tu sa faci nu te lasa invinsa si nu apleca urechile la rautatile LUMII. SUCCESSSS :*
da exact cum a spus si regina, nu te umil si nu trebuie sa te condamni singura la asta, chiar daca parintii nu te sustin, nu ati pierde increderea in tine,si eu am patit la fel cu parintii, pana intr-o zi cand m-am hotarat sa fiu pe conpropiu, nu kg in plus conteaza si sufletul, adevarul e ca traim intr-o lume cu pretentii, dar nu apleca urechea la tot ce zice lumea. daca vrei sa vb ast un e-maill de la tn [email protected]
Esti cu un mai mcicuta decat mine.. toti am trecut si trecem prin probleme , neajunsuri.. Nimeni nu este batut in cap …exista oameni care sunt obligati sa mearga pe un anumit drum , sa faca o facultate ce nu le place, asta poate fi sortita esecului si altii care fac exact ceea ce le place si sunt multumiti , fericiti… Nu trebuie sa te descurajezi!! stai un pic in loc si gandeste-te ce iti place cu adevarat sa faci ?? si mergi pe drumul ala!! ai incredere in tine!! de vreme ce ai ajuns la facultate, nu esti batuta in cap!! vorbeste cu ceilalti, integreaza-te ..nu sta retrasa .., ca nimeni nu te forteaza sa te integrezi, asa ca n-ai cum sa-ti faci pr in conditiile astea!
Sincer, credeam ca revista asta (implicit site-ul) este citita de o alta categorie de oameni… mai pregatiti, mai intelepti..
Am intrat recent pe site si am citit majoritatea raspunsurilor si am impresia ca rasfoiesc o fituica de la sat… cel mult
Parca sunteti babele alea in poarta…
Fata are o depresie si la o astfel de tulburare nu te apuci sa-i spui ca are scaun la cap si ca e desteapta ca a intrat la facultate (mare branza!)
Aceasta revisa abordeaza aproape in fiecare numar aceasta tulburare atat de des intalnita, informarea este cel mai bun medicament precum si increderea in doctorul la care trebuie sa te decizi sa mergi.
Este pacat sa nu iti traiesti anii astia asa cum ar trebui sa o faci, sa vibrezi, sa iti faci prieteni, sa te implinesti cu nenumarate experiente noi si frumoase… pentru asta trebuie sa accepti starea pe care o ai in prezent.
Gandeste-te la ce urmeaza dupa ce vei depasi aceasta etapa dureroasa si chinuitoare. Vei fi mult mai puternica, mai sigura pe tine. Mergi la un medic, chiar si la facultate, intareste-te cu ideea ca acestea sunt doar incercari si doar pe tine te ai ca sa poti depasi greutatiile.
Ai rabdare, acorda-ti timp, gaseste-ti un hobby.. o sa vezi ca daca alegi sa discuti cu cineva specializat in domeniu si eventual sa urmezi un tratament de scurta durata te vei linisti si mai mult te vei descoperi pe tine, mai ales ca esti o tanara doamnisoara care abia acum incepe sa „infloreasca”.
Iti vei gasi hobby-uri, o lume a ta in care sa te retragi cand vei simti nevoia, o lume colorata de aceasta data, vei avea siguranta sa pasesti in lume.
Pe scurt, acesta este sfatul meu, ia viata in piept, vorbeste cu o persoana in cunostinta de cauza, informeaza-te (vei vedea ca sunt prea multe cazuri de acest fel si nu te vei mai simti singura), ai rabdare cu tine, iubeste-te si descopera-te.
Te imbratisez cu drag si incredere!
Carmen
Imi cer scuze pentru greselile de ortografie si cele gramaticale, sunt sigura ca ma justific in zadar insa in realitate sunt erori in urma tastarii rapide.. unele cuvinte nici macar nu au aparut, nu inteleg de ce:O
Buna draga mea!Eu sunt Andreea si am 21 de ani. Haide sa incep cu inceputul. In urma cu 4 ani sufeream de acceasi problema ca si tine: neincredere,frustare,stres,ganduri,nopti nedormite,lupta cu kg,lipsa unui iubit, si multe altele.Astazi,ma simt cea mai norocoasa persoana,sunt fericita,am slabit,am un iubit de mult timp si cam tot ceea ce mi-am propus am si realizat.Nu vreau sa te obosesc vorbind prea mult despre mine,pt ca acum este vorba de tine draga mea…Dar sa sti ca doar consultand un psiholog am reusit sa scap de depresia ce o aveam..pt ca de asta probabil suferi si tu in momentul de fata.Haide sa iti spun altceva…In primul rand trebuie sa renunti la comparatii,pt ca ceea ce vad in comentariul tau,e clar ca la fiecare pas ce il faci,faci o comparatie intre tine si ceilalti.Tu esti tu,si ceilalti sunt ceilalti.Incearca sa iti vezi partile bune si sa le pui in evidenta,si sa vezi cu adevarat ceea ce te face pe tine atat de deosebita :)Renunta sa te mai umilesti atat,priveste-te in oglinda de fiecare data cand simti ca te cuprinde melancolia si incearca sa vezi ceea ce este cu adevarat in sufletul tau…totul vine din mintea noastra,incearca sa fii mai pozitiva… si trebuie sa reusesti:)Iti doresc multa bafta si iti doresc sa fii fericita :)sa iti gasesti cu adevarat sensul tau,calea ta,si intr-o zi vei vedea ca ai lucruri care te fac cu mult mai buna decat ceilalti.Ai incredere 😉
Esti deosebita, si cred ca vei reusi pe parcurs!
Scapa de lamentarile astea. Nu faci decat sa le dai dreptate celor din jur. Nu e asa. Toti suntem buni la ceva. Am 26 de ani, si in toti anii astia, inclusiv in prezent, taica-meu imi spune ca sunt o proasta si ca n-am facut nimic la viata mea si ca nu ma duce capul decat sa ajung rau. Cu toate ca stau in casa lui, nu iau in seama tot ce imi spune. Gandesti gresit. Atata timp cat ti se reproseaza aceste lucruri e clar ca ei au probleme la cap, nu tu! Si ce daca nu esti cea mai buna la facultate? Si ce daca nu ai realizat ceva notabil pana acum? Ai 20 de ani! Habar nu ai cat timp ai la dispozitie sa faci ceva. Capul sus! Tu trebuie sa te incurajezi in primul rand! Tu! Invata-te sa te ajuti singura, pentru ca, din pacate, s-ar putea sa nu ai parte de ajutor din exterior. Nu-ti mai fa atatea griji. Singurul om pe care trebuie sa il multumesti in viata asta esti tu! TU! Si atat!
Cartea lui Eckhart Tolle: Puterea prezentului poate fi un balsam pentru tine!
Draga mea, nu stiu daca in prezent ti-ai gasit rostul in viata sau increderea de sine, sau daca vei citi acest mesaj, in orice caz sa stii ca ma regasesc foarte mult in povestea ta. Ideea este ca si eu am inceput o facultate care nu mi-a placut deloc, si in cele din urma am decis sa renunt la ea. M-am angajat, din disperare, intr-un loc care simt ca nu e pentru mine dar sunt atat de prinsa, nici eu nu stiu de ce, incat am impresia ca nu voi reusi niciodata sa fac un lucru cu placere, asta pentru ca imi urasc literalmente locul de munca si seful. Si eu ma uit in oglinda si nu imi place ceea ce vad, dar cred ca asta vine de fapt din cauza faptului ca nu facem acel lucru care ne face fericite. Eu nu am gasit inca acel lucru, si chiar daca l-as gasi nu cred ca as stii cum sa il si realizez, pentru ca mereu mi-a fost teama de esec. Desi am un prieten care e alaturi de mine in aceste momente, simt ca ceva lipseste din viata mea, simt un mare gol pe care nu stiu cum sa il umplu. Tin sa spun ca serviciul imi ocupa 90 % din timp, la fel ca tine vreau o schimbare pentru ca desi am 23 de ani simt ca timpul trece prea repede si degeaba. Incearca sa vezi lucrurile bune din tine, gaseste acel lucru care te-ar putea implini si incearca sa il realizezi. Eu voi incerca! Ce incerc sa zic este ca nu esi singura care trece prin asta, suntem multi si multe la fel ca tine. Ai incredere in tine si nu mai lasa pe nimeni sa te faca sa te indoiesti de tine.
Sunt interesat sa vad cum nimeni nu doreste sa vada „problemele”, de fapt situatiile cu care – temporar – se confrunta unii dintre noi. Prietena noastra „20 ani si disperata” are prea putin folos din raspunsurile de tip mangaiat pe cap (esti buna, esti tare, vei invinge) si in egala si minima masura din comunicarile de tip biciure (nu te mai plange, asa e viata, eu am rezolvat de mult, etc.). Ma intreb daca ea ar stii ca exista posibilitati de actiune, le-ar pune in aplicare? In fapt asa se poate masura dimensiunea „disperarii” ei.
Ai dreptate Bogdan
Incearca sa vezi partea plina a paharului si nu te mai desconsidera atat. Tu esti tu,iar ceilalti sunt ceilalti. Baga-ti ideea aceasta in cap: tu esti diferita de restul. Cu siguranta esti unica,cu siguranta ai niste calitati pe care ceilalti nu le au. Si eu am avut si inca am probleme cu increderea in mine si cu timiditatea ( intelegi ca nu sunt foarte comunicativa si,din cauza aceasta, mi se reproseaza mereu acest lucru ). In fond, schimbarile trebuie sa ” izvorasca ” din tine, totul sa porneasca din interiorul tau. Accepta ca tu esti diferita ( unica ) fata de restul si mai accepta faptul ca mai sunt multe alte persoane care impartasesc aceeiasi problema. Iti urez multa bafta!