Am invatat ca toti suntem victime doar doar atata timp cat ne consideram a fi una!
Off… Da… Am inceput sa vorbesc iar cu fetele mele… Aceste pagini imbietoare care imi deschid sufletul fara sa il caute, fara sa il citeasca… Fara sa ii vorbeasca… Daca si noi oamenii, am avea aceasta putere! Puterea de a-i face pe altii sa se deschida in fata noastra ca florile atinse de lacrimile ploii… Daca si noi oamenii am fi asa doritori sa auzim glasul sufletului celuilalt, probabil am reusi si noi! Pacat ca pe noi ne intereseaza sa ne spunem noi problemele, sa ne laudam si cu ce am facut, sa ne facem noi singuri victime povestind greutatile prin care am trecut, dar facem acest lucru mai mult din mandrie, mandria de a demonstra ca suntem puternici si ca am mers inainte. Chiar daca am intampinat multe greutati! Cred ca nu exista persoana care la un moment dat sa nu isi exprime mandria in acest fel, facandu-se victima!
Eu recunosc, am facut-o. Dar eu am un „habbit” ciudat. Acela de a ma victimiza pentru a ma simti mai bine in pielea mea si sa cred si eu cu adevarat ca sunt puternica! Daca imi exprim greutatile unei persoane si sa ii spun apoi unde am ajuns, cat de departe raportand la ceea ce am trait. Imi place sa aud exclamatia „oau”. Atunci imi dau seama si reusesc sa ma conving singura ca da, sunt puternica! Am nevoie de aprobarea celui de langa mine pentru a ma simti si a ma vedea puternica? Oare cati dintre noi ne vedem puternici doar in ochii celuilalt si in propriii nostri ochi ne cufundam in amagirea si in ignoranta omului mititel, care nu isi simte maretia, cel putin nu pe propria piele, isi exprima maretia pe pielea celui de langa! Ciudati oameni suntem. Cred ca victimizarea aceasta are prea multe laturi pentru a-i fi cunoscute toate! Toti ignoram aceasta atitudine si probabil o dispretuim…dar la un moment dat toti ne-am folosit de ea! Descurajam aceasta traire, acest teatru uneori, si de cele mai multe ori pentru ca noi suntem mult mai puternici decat putem crede sau decat am stiut vreodata ca suntem! De cate ori ti sa intamplat sa spui ca nu mai poti… Si ai mai putut sa inaintezi mult din acel moment,incolo?!! Da, stiu, cand devine prea greu exista intotdeauna un moment in care nu mai poti, dar iata, inca esti aici si se pare ca ai putut… Si inca mai poti!
Da, cum spuneam… Descurajam teatrul „victimei” si in cazul oameilor care intentioneaza sa isi faca salariu din aceasta meserie (cersetorii) o descurajam. Ne exclamam in ganduri singuri ca rusinea ar trebui intiparita pe fruntea lor pentru ca nu muncesc, dar in acelasi timp imi dau seama ca o incurajam! Cum? Noi chiar le asiguram acel salariu fara sa vrem sa incurajam acest mod teatral. Sau, uneori, chiar sunt victime reale si nu teatrale. Dar si asa, suntem victime atata timp cat noi credem ca suntem! Dar acest lucru, incurajarea aceasta vine intr-un mod impropriu deoarece porneste de la bunatatea omului si iubirea lui fata de cel de langa, desi nu se doreste sa incurajeze asa ceva. Dar el „ajuta” si „a ajuta” inseamna intr-o oarecare masura a victimiza! Noi chiar ii vedem victime desi de multe ori sunt doar victimele propriei persoane si nu a vietii inconjuratoare sau defavorabile!
Dar exista acele victime care fac lucruri marete pentru niste lucruri marunte,care nu le asigura nici macar siguranta ca isi vor satisface macar o dorinta!…sunt victime din mai multe perspective…sunt victimele propriei persoane pentru ca nu reusesc sa isi doreasca mai mut pentru ei insusi…nu vad lumea mai departe decat vad ochii lor,sau au trait asa toata viata si au ales sa traiasca asa toata viata pentru ca nu cunosc viata in alt fel si nici nu au avut curaj sa o cunoasca…dar in acelasi timp sunt blocati in interiorul lor si in notiunea timpului care in mintea lor nu le ofera ragazul de a o lua de la capat! Acesti oameni sunt victime de la inceput, blocati intr-un vid continuu in care nu isi gasesc puterea da a dori mai mult si nu cunosc faptul ca ei chiar merita mai mult! Sunt oamenii pe care ii iubim, care nu indraznesc si care se multumesc cu atat! Dar de multe ori aceste victime sunt victime doar in ochii nostri, ii compatimim pentru munca grea ce o depun si pentru lucrurile marunte care li se ofera pentru aceasta munca dezastroasa. Si iata si asa, de multe ori ei nu se vad victime!
Un lucru laudabil, stiti de ce? Pentru ca pana la urma nu sunt! Fac tot ceea ce le sta in putinta pentru a duce o viata decenta si nu cer sa le pice din nori siguranta zilei de maine pentru ca cunosc ca ziua de maine este mult mai frumoasa atunci cand ti-ai castigat-o si asigurat-o singur! Stiu nenumarate povesti despre victime si prea putine povesti in comparatie cu acestea despre oameni care niciodata nu au crezut ca exista ceva ce sa ii doboare, prea putine povesti despre oameni care au vazut mereu inainte, inaintea lucrurilor care i-au depasit deja, inaintea rolului de victime, prea putin omanei mareti, prea putine povesti va spun!
Este trist, dar realitatea este ca toti suntem victime la un moment dat. Si tocmai de aceea pentru ca toti suntem victime(dar niste victime care au puterea sa supravietuiasca si nu doar atat,puterea de a merge inainte si de cele mai multe ori de a se ridica chiar mai sus decat au fost inainte ca sa devina victimele propriului destin), ar trebui sa incetam sa ne cautam mandria in rolul de victima si in ochii celui de langa! Haideti sa fim niste victime mandre,constiente ca am fost victime de multe ori. Si inca suntem supravietuitori ai destinului…si devenim din ce in ce mai mari! Incep eu prin a fi prima victima care promite ca va fi o „victima” ce mereu va vedea mai departe decat rolul de victima! Sunt o „victima” mandra, in proprii mei ochi,sunt o „victima” puternica, simt aceste lucruri in propria mea fiinta si, iata, nu mai sunt o victima, sunt cu un pas inaintea rolului de victima astfel incat nu va mai trebui sa apelez la el niciodata!
