Beneficiile unei crize

La prima vedere pare o gluma: ce poate fi benefic intr-o criza?Sa fim seriosi, atunci cand ti se pare ca toate merg prost, si poate chiar merg, vine cineva sa iti spuna ca trebuie sa gandesti pozitiv, sa vezi partea plina a paharului.Rezultatul: probabil te enervezi si mai tare pentru ca ai fi preferat sa te compatimeasca, sa iti cante in struna si sa fie de acord ca viata e grea, o continua lupta.

Tindem spre lucruri marete, fara sa ne gandim ca poate fericirea e in lucruri simple.Vrem case, masini, bani insa uitam ca sufletul nostru nu se hraneste cu asa ceva.Daca sufletul se imbolnaveste, nu dureaza mult pana si trupul are de suferit…si atunci avem nevoie, iata, de bani…si ne confirmam, in cel mai trist mod posibil, ca am avut dreptate dorindu-ne bogatie materiala, ca totul se invarte in jurul banului.

In vremurile crizei actuale am putea invata (sau chiar sa ne reamintim ) sa traim mai simplu, sa realizam ca nu lucrurile materiale sunt cele de care avem nevoie cu adevarat, ca bunicii nostrii au supravietuit foarte bine fara TV, iPod, plasma, excursie in Honolulu, masina 4×4 sau alte „valori” ale lumii moderne….insa vom vedea ca totusi au avut o viata bogata, bogatie ce consta ce e drept in altceva : o multime de povesti de povestit, o caldura in ochi pe care nu o regasesti decat foarte rar, o dragoste inca vie pentru cel/cea cu care a trait zeci de ani.

Daca ne autoeducam si vrem cu adevarat, putem vedea partea pozitiva a oricarui eveniment din viata noastra.Asa vad eu, la 26 de ani, atacurile de panica. Este adevarat, dupa 3 ani destul de grei.La inceput, am pus neincetat intrebarile clasice : „De ce eu?”, „De ce mi se intampla mie”, „Cu ce am gresit”. Evident raspunsurile care le asteptam au intarziat sa apara si, pana la urma, dupa aproape un an, am decis sa merg la psihoterapie. In afara de faptul ca am invatat sa controlez atacurile de panica asa incat sa nu imi mai afecteze foarte mult viata, mi-am schimbat si modul de a vedea viata.Inainte imi era frica de moarte, dar am inteles ca, daca azi sunt in viata, trebuie sa profit de tot ce mi se ofera.

In loc sa stau in casa, sa imi plang de mila sau sa imi fie frica, am ales sa ies, sa fac tot ce trebuie facut, cu tot riscul de a face un atac de panica, pentru ca altfel ar fi insemnat sa pierd o zi din viata, pe care nu o mai pot recupera.Am inteles si am acceptat ca nu pot sa controlez tot ce mi-as dori, dar e ok ca, din cand in cand, sa se intample asta, nu e sfarsitul lumii. Am invatat sa respir corect si sa stau mai mult la aer si mai putin la TV, sa observ natura si sa pun cateva flori in balcon, lucruri pe care nu dadeam prea mult inainte. M-am apucat chiar de citit, eu care inainte nu aveam rabdare pentru asa ceva.

Am inteles ca e cel mai important sa invat sa am incredere in mine si in ce pot sa fac eu, fara sa astept in mod egoist, ca atunci cand mi-e rau, cei dragi sa vina cu sufletul la gura sa ma ”salveze”. Am inceput sa ma ascult, sa combat gandurile negative cu argumente logice, pozitive. Acum sunt la etapa in care vreau sa aflu de la mine ce imi doresc cu adevarat din punct de vedere profesional, pentru ca am terminat o facultate care, intre timp mi-am dat seama, nu imi place si nu ma reprezinta.

Aceasta este povestea crizei mele, care, desi la inceput m-a speriat foarte tare, a ajuns in final sa ma invete multe lucruri despre mine si despre ce conteaza cu adevarat.Stiu ca sunt multi cei care trec prin asa ceva, si ca si mine la inceput, probabil cauta cea mai rapida cale de a scapa.Insa tocmai aici e problema, e momentul nu sa accelerati ci sa mergeti in viteza intai, pentru a va asculta sufletul care are nevoie probabil sa fie hranit.