Ca in povestile cu final fericit!

Numele meu e Ana si am 35 ani, sunt casatorita de 11 ani. Totul a inceput printr-o joaca, ca mai apoi, zidind incet sa devina o fortareata pe care nimeni si nimic nu o poate cuceri.

Ne cunosteam de mici copii, am crescut in acelasi cartier si am frecventat aceeasi scoala, in ani diferiti, el fiind mai mare cu un an. In anul 1993, mi se nastea o surioara care a umplut casa noastra de bucurie, fiind liantul care mai apoi ne-a tinut pe ceilalti 4 frati aproape de casa parinteasca. Liviu in primavara lui1994 s-a eliberat din armata si ca orice tanar a inceput sa iasa seara prin cartier si, de multe ori atras de sora mea cea mica (pentru ca iubeste foarte mult copiii) am ramas ore in sir stand de vorba si povestind cate in luna si in stele.

Asa pe zi ce trecea prietenia noastra se construia si se consolida in timp ce din partea apropiatilor nostrii, familii si chiar prieteni, incepusem sa avem reprosuri si probleme. Asa au trecut 4 ani. In toamna lui 1998 ne-am luat inima in dinti si ne-am mutat impreuna, cu chirie, departe de ceilalti, si chiar impotriva vointei acestora.

Am luat-o cum spuneau bunicii de la lingura, atuul nostru fiind faptul ca amandoi aveam locuri de munca stabile si deci si un venit lunar. In aceeasi iarna am ramas insarcinata cu primul copil, care a grabit putin lucrurile astfel ca in primavara anului urmator am facut cununia civila doar noi si martorii, nunta hotarand sa o facem odata cu botezul.

Apoi ne-am cumparat si primul nostru apartament, si a venit pe lume si cel de al doilea copil care a fost liantul de impacare intre noi si familiile noastre. De atunci au trecut iata 11 ani si noi suntem impreuna, ne iubim la fel de mult si pe zi ce trece punem o caramida la zidul casniciei noastre.

Au fost valuri mari de ura si certuri pentru a ne desparti, au fost multe voci care s-au ridicat in fata mea impotriva sotului meu, iar in fata lui impotriva mea dar tuturor le-am demonstrat ca dragostea noastra este trainica si ca nu ne e teama sa infruntam pe oricine si orice ne sta in cale.

La noi in casa nu se ridica tonul, nu se adreseaza cuvinte urate, nu sunt suparari sau certuri, nu sunt absente nemotivate de la cina, nu sunt sambete si duminici pe care sa nu le petrecem impreuna, nu sunt vacante in care sa nu ne vizitam rudele de mai departe, nu sunt dimineti fara sa ne luam ramas bun cu un sarut la usa, nu sunt reveniri acasa de la serviciu in care copii sa nu ii sara lui tati in brate si sa il pupe, nu sunt seri in care sa ne culcam fara mangaieri si imbratisari de noapte buna.!

Intr-un cuvant, casa mea este un colt de rai in care nu au ce cauta necazurile si supararile, la noi in casa cuvantul te iubesc este mai des ca buna dimineata iar mi-a fost dor de tine, mai des ca noapte buna. La noi gandul batranetilor este ca o asteptare a implinirii viitorului copiilor nostri, si ca o incununare a ceea ce am sadit in inimile lor d r a g o s t e a !!!