Daruri de Craciun
M-am intrebat intotdeauna de ce iubesc Craciunul atat de mult! Pentru admosfera minunata din jurul lui, pentru pacea, linistea si iubirea pe care o aduce in sufletele noastre! Si mai ales pentru bucuria impartirii cadourilor pentu cei dragi!… Daca exista „cei dragi”! La scoala unde activez exista o fetita dulce si frumoasa pe care n-o iubeste nimeni! O mama plecata nu se stie unde, un tata caruia nu-i pasa de ea si o bunica vesnic in intalnire cu Bachus!
A scris si ea, fetita, o scrisoare catre MOS, sa-i aduca, daca se poate o mamica sa o alinte, s-o ajute cand i-e greu, s-o mangeie, s-o dojeneasca atunci cand greseste, intr-un cuvant s-o IUBEASCA! Am citit infiorata scrisoarea ei, pe care mi-a incredintat-o sa o trimit negresit catre Mos Craciun, in speranta ca, poate, anul acesta dorinta i se va indeplini! Am privit-o apoi in ochii inlacrimati si am strans-o la piept asa cum fac deseori cu fetitele mele. Nu vreau, nu pot sa-mi imaginez ce drama s-a petrecut in sufletul ei de copil in dimineata de Craciun! Bomboane, ciocolata, carti de colorat si ATAT! Cate vise si sperante pierdute, cate dorinte ascunse, doar de ea stiute, distruse! Merita un copil cu sufletul curat, cu credinta si cu speranta, un rau asa mare? Merita lacrimi si durere in loc de bucurie si iubire? Eu zic ca NU si de aceea o intreb pe EA, mama, oriunde ar fi : DE CE? UNDE ESTI?
Si mahnita de aceasta poveste trista, n-am mai indraznit sa-i intreb pe copii, in prima zi de scoala dupa vacanta, ce daruri au primit de Mos Craciun. Daruri care i-au facut atat de fericiti pe unii si atat de nefericiti pe altii.
