(P) De ce (nu) eu? De ce (nu) mie? Relații – cum le faci să funcționeze
Existența noastra este determinată de relațiile pe care le avem.
Dacă în relație cu cineva sau ceva există sentimentul că nu ai putere, libertate, bucurie de viață, înseamnă că acea relație nu este funcțională.
Cu ceva ani în urmă, am văzut un cuplu cu doi copii adolescenți. Soția, elegantă și suplă, era îmbrăcată și își îmbrăcase cei doi copii și soțul, cu haine elegante de culoare somon. Judecând după aspect, era o familie foarte înstărită. Însă poza era pur și simplu tragi-comică deși, probabil, potrivită pentru orice revistă de modă.
De ce? Puteai să vezi disperarea din ochii ei, cu atât mai mult cu cât soțul sexy de lângă ea nu îi arunca nici măcar o privire, ocupat fiind să vorbească la telefon cu cineva evident mai important decât ea. Era o femeie care învățase să îndure și se vedea. Niciun artificiu nu umplea hăul din ființa ei, nicio haină, niciun tricou, niciun machiaj sau coafură. Mai degrabă erau toate un testimonial al suferinței.
Eu aveam 28 de ani, trăiam în Israel, aveam tot ce puteam să îmi doresc în afară de… o relatie de dragoste, de o familie. Dacă mă întrebai de ce eram singură, aveam un răspuns pregătit pe care îl dădeam de fiecare dată și anume că preferam să fiu liberă. Acest răspuns nu era decât cea mai sfruntată minciună.
Pe la vârsta de 14 sau 15 ani, în urma unor circumstanțe mă gândisem cum voiam să arate bărbatul „perfect” pentru mine. A fost un proces destul de anevoios de care-mi aduc aminte și acum. Îmi aduc aminte mai ales pentru că a cerut multă determinare; gândirea proactivă cere efort, după cum aveam să aflu mai târziu.
După ce mai întâi am încercat să identific calități, trăsături, situație financiară, socială și așa mai departe, bărbatul visurilor mele arăta mai mult sau mai puțin ca tatăl meu, ca în cele din urmă să semene leit cu Gregory Peck, faimosul actor american: ochi verzi, înalt, suplu, bogat, etc.
De ce eu? De ce mie?
În 1983 într-o seara de iulie, la 28 de ani, în timp ce mă aflam într-o sală unde se ținea un eveniment de două sau trei ore, am realizat cu stupoare că, odată cu trecerea anilor, „Gregory Peck” suferise o modificare.
Am fost uluită să descopăr că deja de ceva timp aveam un gând parșiv pe care nu îl observasem până atunci. Pentru mine a fi implinită era posibil doar dacă aveam sa fiu căsătorită, doar dacă aveam să am un partener de viață și o familie. Cu fiecare an care trecea și acest lucru nu se întâmpla, mă afundam din ce în ce mai mult într-un fel de disperare tăcută și profundă. În seara aceea am realizat că aș fi fost dispusă să fac orice compromis. Pentru că sentimentul că viața trecea pe lângă mine era extrem de puternic, am descoperit că aș fi fost capabilă să mă mărit cu oricine, chiar și cu un evreu burtos, chelios văduv și doi copii.
Revelațiile acelei seri au fost dincolo de spectaculoase. Am descoperit că eram cufundată în resemnare și copleșită de regrete și că trăiam acoperind acest lucru, că trăiam o viață care nu era viață ci mai degrabă un teatru constant.
Relațiile – tu le faci să funcționeze.
O singură seară, o singură conversație în care s-a făcut ordine in capul meu a fost de-ajuns. Asta a fost tot. În acea seară, acel eveniment a reprezentat un moment de cotitură pentru viața mea.
Până într-un an si jumătate am cunoscut pe cel care avea să fie soțul meu. Nu arăta ca Gregory Peck ci mai mult ca Robert Redford. Lucra ca director pe o navă de croazieră de lux pe Nil, în Egipt.
In 1986 aveam primul nostru copil, apoi au mai urmat doi și viața pe care am trăit-o a depășit vise pe care nici nu le-am putut visa. Am trăit și trăiesc o viață extraordinară.
Contemplând ce se întâmplase cu mine în acea seară, cum fusese posibil să revin la viață din resemnarea mortală în care mă aflam, cât fusese de ușor să mă eliberez de suferința dată de ideile mele preconcepute despre împlinire, familie, relații, despre mine însămi, am realizat că nu aveam niciun drept să țin acel lucru pentru mine.
Am simțit că era mai mult decât datoria mea, în semn de recunoștință, să fac cunoscută tuturor existența acelei posibilități, acelei educații, acelui curs.
Logica funcționării relațiilor
- În primul rând identifici o relație pe care o ai și dorești sa o faci sa funcționeze;
- Te întrebi dacă dorești cu adevărat să o faci să funcționeze, si dacă da, continui;
- Identifici gândurile pe care le ai, experienta pe care o ai în acea relație când ea nu funcționează, și mai ales cine consideri că este responsabil;
- Apoi – pe principiul că în același timp, în același spațiu nu poți avea și dragoste și dreptate, poți alege fie una, fie pe cealalată.
În cele din urmă, tu ești cea/cel care alege ce vrea să aibe în relații.
Sunt Connie Larkin. Mă exprim cel mai bine fiind Coach, Executive Coach, Trainer, Instuctor de PhotoReading și orice altceva care are de-a face cu educația ontologică, libertatea de a fi, accesarea propriului potențial și autenticitatea.
Știu să indentific și să împărtășesc secretul. Care secret?
Acela care, odată aflat, împlinește dorința ascunsă din spatele oricărui machiaj, implant, haină, modă: dorința de a fi implinită, validată, admirată, apreciată, respectată, a fi într-o relație împărtășită de dragoste.
Datorită muncii pe care o fac de mai bine de 30 de ani, am aflat că ceea ce majoritatea femeilor (oamenilor) își doresc nu este neapărat ceea ce spun sau își spun, ce își doresc atunci când se îmbracă sau machiază după ultimele trend-uri.
https://connielarkin.ro/curs-relatii/
Foto: pexels.com
