De ce nu-mi mentin decizia?
Sunt de 2 ani impreuna cu sotul meu, ne-am casatorit si am decis sa facem un copil. Sunt gravida in luna a 8 a, suntem foarte fericiti. Dar ceva nu merge in relatia noastra, eu sunt departe de familia mea cativa mii de km, iar el are familia foarte aproape iar mama lui ne creaza foarte multe probleme. Inca de la inceput s-a amestecat foarte mult in viata noastra, il manipuleaza pe sotul meu si chiar il santajeaza. Mereu ii spun sotului meu ca ma deranjeaza ceea ce face si ca ma raneste si ar fi mai bine sa pastrez distanta. Si el este de acord ca mama lui exagereaza si ma intelege. Dar tot eu sunt cea care ia decizia hai sa ii vizitam, sa fim apropiati si de fiecare data ma simt la fel ca intotdeauna: nerespectata, persecutata, tratata ca o straina si in plus ma contrazice si ma pune mereu intr-o stare negativa. Ce fac nu fac bine niciodata si in plus de cand sunt gravida insista sa-mi caut serviciu. Chiar in a 5 a si in a 8 a luna ea suna si vorbea pentru mine pentru un eventual loc de munca. Exagerata si aberanta, absurda atitudinea mamei lui. Pentru mine un singur lucru este clar ca orice as face, ea tot nu se va schimba si armonie intre noi nu va exista niciodata. Imi doresc foarte mult sa reusesc sa ma distantez cat pot de mult de ei, dar bineinteles ca nu ii voi interzice niciodata sotului sa-i viziteze sau sa le fie aproape. Cum sa fac sa ma tin de cuvant sa stau departe de ea? Bunatatea din mine si respectul o iarta mereu, facandu-mi rau si in plus creeand tensiune in cuplu, in noua noastra familie – eu, sotul meu si bebe care va veni in 2 luni!
Draga mea, ia atitudine. Rareste vizita la soacra. Ea nu are problemele pe care le ai tu: cu sotul, serviciu, casa, bebele ce va veni,menaj in casa. Soacra trebuie laudata, compatimita ca este batrana si bolnava, un cadoas, o cafeluta si daca se poate si curatenie in casa. Asa am patit eu.