Diamantul
Imi tremura privirea deasupra trandafirilor si niciodata – dar niciodata – de ani de zile nu am mai tinut in mana aceasta floare. Am inca sufletul insangerat de spinii lor care mi-au otravit prima iubire.
De aici porneste prima amintire a vietii mele de FEMEIE. A fost primul diamant risipit din nestiinta, din naivitate, din prea multa incredere, din prea mult dor, din prea multa iubire. Apoi sufletul meu a luat duritatea diamantului, privirile mele stralucirea lui rece, zambetele mele aveau o mie de fete, nici una reala, nici una veritabila, am devenit asa cum voia lumea sa fiu : frumoasa, fericita, puternica, ambitioasa, invingatoare, parsiva, rea, falsa iar in spatele fiecarei stari se ascundea o masca perfect lucrata.
Imi placea si imi place sa rad mult. In spatele rasului poti sa fii ce vrei. Cum vrei. Imi place sa glumesc pentru ca in spatele glumelor poti sa-ti ascunzi cel mai bine sufletul.Imi place sa fiu ironica pentru ca astfel nu mai pot fi ranita. Categoric. Niciodata. Nimeni nu are puterea sa arunce cu piatra intr-un om care rade si spune glume ironice. Parand o femeie egocentrica, multi se mira cand ii ajut pe cei care chiar au nevoie de ajutor. Fiind o femeie frumoasa, toti cred ca ma hranesc doar cu iubire. Parand o fire patimasa se pun pariuri de cat foc risipesc in jurul meu.
Curajul imi e asociat cu nebunia si rarele momente de melancolie, cu oboseala. Rar de tot deschid cutia amintirilor si ma iduiosez cand o fetita dulce imi face cu mana. Am fost un copil cuminte… prea cuminte. Sau era o alta masca pentru a nu-i dezamagii pe cei dragi ? Nu mai stiu. Nu mai stiu cine sunt. Stiu ca-mi placeau diminetile in satul bunicilor cand negura se ridica peste apa. Stiu ca-mi placeau caisele coapte culese din pom, imi mai placeau straiele de sarbatoare ale femeilor din sat.
Acum imi place asfaltul strazilor si drumurile cat mai lungi. Acum imi place gustul amar al tigarii si fumul care imi irita privirea. Imi placea fosnetul vantului, acum imi place muzica de relaxare ascultata tare. Constanta a ramas singuratatea. Ma simt bine singura. Fara vorbe inutile, fara intrebari si raspunsuri.
Cine sunt eu ? Femeia cu o mie de fetze asemenea diamantului sau petalele trandafirului si spinii care i-au insangerat palma si sufletul ? Poate nici una nici alta. Poate sunt doar culisele unui teatru care inevitabil isi va trage cortina peste tot ce pare real sau ireal..