Dorința de nu a mai exista – Lipsa empatiei în societatea de azi
În viață există multe greutăți. Mereu se poate aduna durere, traume, răni, cicatrici foarte greu de suportat. Sunt lucruri ce te apasă, lucruri ce îți rup spatele într-un mod tragic de poetic, lucruri ce îți terfelesc sufletul în moduri pe care nu le poți explica în cuvinte.
Și cea mai tristă parte? Nimeni nu înțelege. Pentru că, oameni fiind, există nenumărate motive pentru care nimeni să nu înțeleagă. Perspective diferite, probleme diferite, experiențele diferite, ego, lipsă de empatie, și câte și mai câte. În ziua de azi și în lumea în care trăim, este cultivată mentalitatea „fiecare pentru el”. Lucru care ne dezbină ca oameni, ca societate și comunitate. Este o virtute în ziua de azi să poți empatiza cu cineva care se confruntă cu gânduri de suicid.
Dar de ce să te gândești la așa ceva? Ce poate să fie așa rău în viața ta de te gândești la ceva atât de tulburător și straniu? Ei bine, câteodată aceste gânduri pot fi declanșate de un eveniment mare și marcant care a ajuns în punctul în care nu ne lasă să trăim. Sau câteodată, este o multitudine de evenimente, mai mici sau mai mari, pe care le ținem acolo la loc sigur, de frică să nu fim judecați, neînțeleși, batjocoriți pentru că suntem „slabi” și pentru că problemele noastre nu sunt la fel de mari ca ale altora… Experiența fiecăruia este diferită, niciuna mai importantantă sau mai puțin importantantă decât cealaltă. Pentru că orice experiență ne afectează în mod diferit. Nu poți spune unui om să nu simtă ceea ce simte doar pentru că personal, nu înțelegi „what’s the big deal”.
Însă doar pentru că noi nu înțelegem sau nu credem că o persoană cu gânduri suicidale chiar va acționa conform gândurilor sale, asta înseamnă că este o idee bună să ignorăm lucrurile pe care ni le spune, sau să îi invalidăm sentimentele și experiențele? Țin să te anunț că tu poți face diferența în decizia persoanei din viața ta care împărtășește astfel de gânduri și sentimente.
Pentru că, într-o lume în care sentimentele și greutățile tale sunt o non-problemă pentru toată lumea, un „te înțeleg și te aud” la momentul potrivit poate salva o viață.
Din experiență pot spune că înțelegerea și empatia poate salva vieți, fiind la ambele capete ale firului în momente diferite din viață.
Încă un lucru știut și realizat de puțini este faptul că, doar pentru că o persoană apropiată nu vine cu semne pe corp, nu e în spital din cauza unei încercări, sau nu verbalizează dorința de a-și sfârși viața, nu înseamnă că nu se poate să aibă asemenea gânduri.
Ele se pot manifesta ca gânduri intruzive de a muri prin accident, și mai important, ca o dorință ca o tragedie să se întâmple ca să nu rămână în gândurile celor dragi ca ceva voit, ci ca o întâmplare ce n-a fost plănuită, dar care n-a putut fi evitată și s-a sfârșit într-un mod dezastruos.
Acest lucru se petrece în creierul nostru deobicei atunci când nu avem încrederea că suntem importanți în lume, că viața altora poate foarte bine să se desfășoare și fără noi în ea, ba chiar că suntem o povară în viața altora. Iar dorința unui „accident” vine din frica unei judecăți, unei senzații că, dacă este clar pentru toată lumea că ne-am dorit să nu mai trăim, cei dragi ne vor crede slabi sau chiar egoiști, ceea ce nu este o impresie pe care ne dorim s-o lăsăm în ultimele momente.
În încheiere aș vrea să vorbim despre empatia infinită a celor ce fac decizia de a merge mai departe și de a continua să trăiască. De ce o numesc empatie? Pentru că, de cele mai multe ori, un om care are astfel de gânduri, care simte că lumea lui s-a prăbușit sau este pe cale să se prăbușească complet și într-un mod ireversibil de unde nu se poate recupera niciodată… Este încă aici pentru că nu suportă ideea că cei dragi ar putea să trăiască cu vinovăție. Oricât de mult doare, oricât de mult se zbate doar să rămână în viață… Gândul lui rămâne cu cei dragi și cu frica de a nu îi face să sufere. Fie că se consideră important în viața lor sau nu, rămâne în viață pentru cei care ar putea suferi de pe urma tragediei lui.
Dacă treci prin astfel de emoții și simți că propriile tale gânduri te apasă și te sufocă, te sfătuiesc din tot sufletul să ceri ajutor, fie că e al unui terapeut sau al unei persoane de încredere. Chiar dacă nu crezi asta acum, viața ta contează, și meriți s-o trăiești din plin. Știu cât de tare doare câteodată, dar ai tot dreptul să vezi și zilele mai bune, nu doar cele sfâșietoare.
Vă las cu o vorbă care pe mine m-a ajutat de foarte multe ori să mai văd un răsărit de soare: „I don’t know what’s gonna happen tomorrow… How exciting!”
