Duminica

Uneori dimineata de duminica o gasesc risipita pe podea asemenea unui puzzle . De unde sa incep ? Pasesc usor peste un vis drag, strivesc sub talpa un gand murdar, ratacesc cu privirea peste acest amestec de viata care nu se lasa recompusa. Unde mi-e inima ? Aha, impartita pe trei cartonase, imposibil de alaturat. Unde mi-e sufletul ? Gasesc doar bucati asemenatoare unor cioburi imprastiate cu toate visele si ude de lacrimi. Nu merita efortul sa le adun.

Zambetul straluceste colorat pe cele mai mici cartonase. Mastile, acestea sunt peste tot. Vesele, triste, incruntate, malitioase, Mereu pe-aproape, mereu necesare. Gandurile bune sunt ascunse printre iluzii si urme de pasi. Grijile stau ca la parada, frumos incolonate si teribil de tacute. Asa sa ramana. Ele nu fac parte din duminica, sunt oboseala zilei de vineri.

Intr-un colt am gasit un cantec vechi. Frumos. Ramane. Niste amintiri neplacute demult alungate incearca sa-si faca loc. Nici o sansa. Afara sta sa ploua desi ar trebui sa ninga. Cafeaua miroase atat de ademenitor incat adunt toate imaginile si le pun pe un raft in biblioteca. Duminica e ziua linistii totale, acel puzzle mai poate sa astepte pana luni… marti… joi… sau poate la vara… Poate pana atunci se asaza singur fiecare cartonas la locul lui.