Durerea mea

Recent am pierdut cel mai scump om de pe pamant… mama mea. Totul s-a intamplat atat de repede… ca nici nu am reusit sa ii spun cat de mult inseamna ea pentru mine. Era o femeie foarte puternica, cu mine si cu fratele meu se purta extraordinar, dar din cauza serviciului nu avea mai mult timp sa petreaca cu noi.

Anii au trecut, eu si fratele meu am plecat de la o varsta frageda la studii, care si unde :). Cu timpul, casa a devenit un loc de scurta recreere, de cateva zile, tot mai putine zile petreceam cu parintii. In octombrie 2005, mama a fost diagnosticata cu cancer in stadiul 3, in octombrie a facut o gastroectopie pentru a inlatura celulele canceroase, a urmat chimioterapia, slabise foarte mult, iar cand am vazut-o dupa operatie avea 47 de kg de la 80 kg, iar eu nestiind ca mama avea cancer, am suferit un soc mare cand am vazut-o. Si mai ales unde… in spitalul oncologic, sectia chimioterapie.

In momentul acela am simtit ca m-a tradat, ca m-a lasat, dar am fost prostuta ca am gandit asa, era sa regret peste ceva timp,vara a trecut greu. Era un alt om, operatia a schimbat-o mult, si modul de a gandi, atitudinea ei, suferea mult, se simtea complexata pentru ce avea ea. Dar noi nu am sustinut-o indeajuns, o vroiam inapoi pe mama puternica, dar ea nu mai putea, saraca, nimic sa intoarca. Dupa ce am terminat facultatea a venit un pic pana la mine, dar a inceput sa se simta rau si a zis ca se intoarce acasa. Intr-o zi am sunat-o si a spus ca oboseste la telefon sa vorbeasca, atunci am inteles ca ceva nu este in regula si m-am dus acasa.

Cand am vazut-o era in acelasi spital, acelasi medic il avea, dar ea nu mai era la fel de puternica. Simtea ca se duce dar nu ne spunea mie si fratelui meu. Cinci zile am vegheat-o, iar in cinci zile am vazut toata viata ei, am simtit toata durerea ei, iar neputinta de a o ajuta, ma innebunea, ea tacea, iar privirea ei ne multumea ca suntem alaturi de ea macar acum. Mi-a demonstrat ca nu vrea sa moara, ca vrea sa ramana cu noi, se lupta ca sa ramana inca vie, dar de data asta nu a mai putut, de data asta, dupa cum a spus si ea, era peste fortele ei.

Ea este acum un model suprem in viata mea, imi pare rau ca am realizat atat de tarziu lucrul acesta. Acum nu mi-a ramas sa-i cinstesc memoria si sa ma rog pentru sufletul ei. Ii multumesc lui Dumnezeu ca am avut asa o mama si as vrea sa Il rog sa aiba grija de ea, si. As vrea sa cred ca sufletul ei este mereu alaturi de noi, si ea ne poate auzi cand vorbim cu ea. Mama, imi este tare dor de tine!.