Eternul exagerat

In razboi te poti apara pentru ca dusmanul se afla in fata ta si poarta altfel de uniforma. Dar cum sa te aperi cand el se afla in mijlocul nostru si poarta aceleasi haine? Daca as fi fost constient de o astfel de mobilizare, poate as fi reusit sa ma apar. Dar, poate, nici nu mi-am dorit acest lucru sau poate ca nu observ niciodata semnalul de inceput…

Bineinteles, imi dau seama ca exagerez totul. Sunt un exagerat. Mi-am cheltuit viata trecand dintr-o extrema intr-alta, gresind din cauza revoltei mele. M-a pasionat arta si din cauza asta am studiat matematicile si psihologia. Si, cand am ajuns la limita limitei, le-am parasit, ca de obicei, cu revolta. A parasi e un fel de a spune. Daca cineva a iubit cu adevarat ceva, raman urme din aceasta pasiune. In unele cuvinte, gesturi sau vise. Mai ales, in vise… Revedem chipuri pe care le credeam uitate pentru totdeauna… Da, sunt un exagerat. Am spus intr-o zi ca poetii se afla intotdeauna de partea demonului, chiar daca uneori nu o stiu, si observ ca, in general, semenii nu sunt de acord cu acest fapt…

Exagerarea aceasta apartine lui BLAKE, dar asta n-are importanta, eu o repet intotdeauna, si cred ca nu este o pura intamplare. De asemenea, ti-am spus ca din aceasta pricina ma fascineaza infernul lui DANTE, in timp ce paradisul (fie el oricare) ma plictiseste. Si ca pacatul si condamnarea ma inspira, in timp ce Eden-ul m-a secatuit de orice impuls creator… 

Da, mie imi este clar necesarul acestui rau, inteleg ca doar astfel au putut sa se nasca demonii lui TOLSTOI, DOSTOIEVSKI, TH.MANN, FOWLES… Pentru acest gen de oameni-genii adevarul nu poate fi altul. De aceea ei sunt niste revoltati – iar eu doar un surogat de rebel. Aceasta ingrozitoare conditie – pentru ca este o conditie dureroasa – te face inapt pentru o societate bine stabilita (aparent). Ca si revoltat, poate ca sunt util doar dintr-o optica unica – cea a utopiei. Dar dincolo… Eventual doar un ESENIN, un ECO, sau chiar implacabilitatea poemelor lui MICHELANGELO. Sau impenetrabilitatea lui Milan KUNDERA…

Dar nu asta vroiam sa iti spun. Cred ca vroiam sa sa iti spun ca nu trebuie sa taci, ca nu trebuie sa accepti exagerarile mele, nici brutalitatile verbale facile, cu atat mai putin mania aceasta a mea de a-mi controla mereu atitudinile… Da-mi un ragaz… Nu uita ca nu stiu prea bine nici sa gandesc, nici sa astern propriile-mi izbucniri launtrice, nici sa ma deschid. Nici chiar in fata astrelor. Cu atat mai putin sa imi cunosc prea bine menirea: incertitudinea care ma domina in relatia cu propriul ego, maleficul care degaja un aparent confident in relatiile interumane, toate acestea ma obliga – din altruism – sa ma invart intr-un mediu ciudat si intr-o singurate totala. Am putin timp pentru scris, dar tot timpul din lume pentru altii. Am putin timp pentru mine, dar mult timp pentru a gandi… Toata dragostea din lume, AdyAdy Vantiu

.