Femeia… non-femeie…
Nu pot sa ma las provocat de sabloanele generate de cliseele si stereotipiile romanesc-promovate ale prezentei, importantei, indispensabilitatii a tot ceea inseamna femeia – respir, lacrima, intangibil, geneza, plenitudine, supravietuire,… Voi incerca sa creionez, insa, ceea ce s-ar intampla, ceea ce ar inexista, ceea ce ar aduce o viata fara EA – femeia.
Echivalentul ar putea fi regasit, eventual, doar in aria Desdemonei, care, constienta ca va disparea, cere sa „lasciate mi morire” – „Othello”, Verdi. Repet: ceea ce s-ar intampla in absenta femeii!!! Tu, barbatule, vei supravietui, vei simti din nou atingerea usoara a cearceafului si vei sti ca ai supravietuit, mai tare decat timpul si miscarea care-ti scurteaza viata, cu fiecare clipa de destin, intre paralizie si dezlantuire e trasata linia vietii tale: aventura femeii. Iti vei inchipui, fara de femeie fiind, ca cea mai buna masura de prevedere, de non-sistere e sa nu te mai misti vreodata. Nici in cearceaful altora, nici in cel al femeii tale. O sa te inchipui imobil, dezgolit de iubire, de afect, de suflet. Altfel spus, la adapost de primejdia femeii, de intamplarea intalnirii ei, de incertitudinea si haosul ce-l provoaca absenta ei.
Dar, EA a disparut. Astamparul tau n-o sa opreasca timpul care se scurge fara ea, fara tine, cu toate ca il nascocesti din nou si din nou, si-l masori, fie in trecut, fie in viitor. Niciodata in prezent. Este timpul care-ti neaga imobilitatea si te supune pericolului EI de a te suprima… Oh, nebun aventurier, ai inceput sa-ti masori viteza iubirii in secundele timpului-femeie. Da, timpul-femeie fara EA! Timpul pe care, in absenta ei, a femeii, incerci a-l inventezi tocmai pentru a putea supravietui. Ca sa-ti dai iluzia unei permanente pe pamant.
Timpul pe care creierul tau o sa-l creeze observand mereu alternanta luminii si a tenebrelor pe cadranul somnului fara de EA-Femeia. Retinand imaginile placiditatii amenintate de ingramadirea concentrata si neagra din nou, de descarcarile trecute ale ploii, de neindoielnica aparitie a curcubeului-femeie; ascultand chemarile ciclice ale animalelor in muntii mintii tale, strigand semnele timpului de non-femeie, urletul vremii de doliu, zgomotul timpului de sarbatoare. In sfarsit, tot numind timpul, vorbind despre timp, gandind timpul inexistent al unui univers pe care nu poti si nu ti se permite a-l cunoaste, te gandesti la EA – Femeia. Femeia-timp. Femeia-curcubeu. Femeia-respir. Femeia-lacrima.
Este, aparent, facil de a intelege sinonimia… Femeie.Timp. N-au avut niciodata inceput si nu o sa aiba nicicand sfarsit. Nu s-au nascut. Nu vor disparea. Dar, exista. Prin respir. Prin lacrima. Si, nici timpul, nici femeia, nu vor afla niciodata ca o sa inventez masura infinitului, ca si rezerva de ratiune, pentru a nu le pierde. Timpul. Femeia. Timpul-femeie.
Dar, daca, din prea multa dragoste voi inventa si voi masura o femeie, un timp care nu exista? Atunci, si numai atunci, o sa inventez un non-timp-femeie care nu exista, dar, care, ma va ajuta sa stiu, sa disting, sa judec, sa calculez, sa-mi imaginez, sa prevad, sa sfarsesc prin a ma trezi, a gandi ce incumba absenta, pierderea, inexistenta ei – a Femeii. Voi sfarsi prin a gandi ceea ce n-o sa aiba alta realitate decat cea creata de disparitia, inexistenta ei.
Doar dupa acest cataclism vei reusi sa revii la realitate, vei avea capacitatea de a te bucura de sisterea, de respirul, de lacrima, de parfumul, de carnalul, de prezenta ei. A Femeii. Femeia fara de timp. Fara de spatiu. Pur si simplu, Femeie. Si, va trebui sa-i ridici o mie de temple, va trebui sa dictezi o mie de legi, sa adori o mie de zei, sa pictezi o mie de tablouri, sa dezintegrezi o mie de atomi pentru a realiza ca nu poti sa iubesti decat o Femeie. Si, vei face toate acestea pentru ca esti pierdut fara EA. Femeia…
