Fiica mea o prefera pe soacra in locul meu
Ca si fiica mea, am avut sansa de a le prinde pe ambele bunici in viata. Dar, spre deosebire de ea, bunicile mele nu au incercat niciodata sa se substituie mamei…
Cu aceasta problema ma confrunt. Pentru ca am un serviciu care nu mi-a permis sa stau cu fiica mea atat cat mi-as fi dorit si poate cat ar fi trebuit (m-am intors la serviciu dupa un an de concediu de maternitate), bunica din partea tatalui a avut grija de ea.
Fiind si mai tanara, si mai sanatoasa decat mama mea, cu o profesie respectabila (medic), am crezut ca este cea mai potrivita pentru a se ocupa de fetita mea.
Daca inainte eram extrem de multumita de contributia soacrei mele – fetita mea arata impecabil, vorbea putina franceza la 4 ani etc – acum sunt putin ingrijorata.
Isi petrece toata ziua cu bunica ei, eu lucrand pana tarziu. Are 6 ani si va pleca la scoala in acest an. Stie sa citeasca, a fost la gradinita, dar se pare ca a luat de la bunica ei o pasiune pentru… biserica.
Tot timpul este cu cartea de rugaciuni, canta cantece bisericesti si o iubeste foarte mult pe bunica ei care i-a insuflat acest aer religios. Desigur ca nu am nimic impotriva religiei, dar cred ca fiica mea este prea mica pentru a se arata atat de credincioasa.
Cred ca bunica ei a gresit un pic aici si am avut o discutie cu ea, iar reactia ei a fost una neasteptata. M-a acuzat ca sunt invidioasa pe iubirea fiicei mele pentru ea si ca nu pretuiesc credinta daca vin sa ii reprosez astfel de lucruri.
Am observat ca incearca de atunci sa isi petreaca mai mult timp cu fiica mea chiar si cand sunt acasa, iar adesea o vad pe cea mica preferand-o pe ea in diverse activitati pe care le facea cu mine (teme, jocuri).
Ma simt foarte frustrata si chiar am vorbit cu sotul meu despre acest lucru, dar el considera ca exagerez. Imi asum vina de a fi avut atata incredere in soacra mea si de a fi preferat serviciul in locul grijii pentru fiica mea.
Din pacate, nu stiu ce sa fac acum. Mai ales ca tatal ei nu ma sprijina deloc. Si ma gandesc serios daca este sau nu doar paranoia din partea mea. Totusi, nu risc sa imi pierd copilul, mai ales ca este singurul pe care il am si mi-a fost atat de greu sa il fac (o multime de tratamente, complicatii in timpul sarcinii etc).
Si nu stiu cum sa fac sa o indepartez pe aceasta femeie din viata fiicei mele astfel incat ea sa nu sufere, dar nici bunica ei sau sotul meu..
Bună!
Eu sunt cadru didactic și fac această profesie cu multă dăruire. Am și un master în care m-am perfecționat în psihologia infantilă și îți înțeleg frământările. Mulți părinți apelează la persoane străine care să-i ajute în creșterea copilului, persoane calificate sau nu, dar cărora le lipsește dragostea pe care un bunic le-o oferă necondiționat. Și unde dragoste nu e nimic nu e….
Este plauzibil și aici…
Un coleg psiholog , prezent într-o emisiune radio, era foarte categoric în privința faptului că bunicii trebuie să fie ultima soluție la care părinții ar trebui să apeleze când au nevoie de ajutor..
Am rămas oripilată. Copilul meu a fost crescut de bunici în prima perioadă a copilăriei, noi am fost mare parte din copilărie alături de bunici, văd copii la școală de care se preocupă mult bunicii pentru că părinții sunt ocupați.
Literatura este plină de texte în care bunicii sunt idolatrizați.
Elevii mei povestesc cu drag de bunici, fac compuneri dedicate lor, iar deveniți adulți își amintesc cu drag de ei..
Faptul că bunica fetiței este religioasă este un lucru extraordinar.
Ați fost duminica în vacanțe la biserică .să vedeți câți bunici vin să-și împărtășească nepoții?
Acei nepoți vor fi sigur oameni buni, empatici cu ceilalți, dedicați familiei și cu valorile creștine în suflet.
Prețuiește bunica copilului tău! Câți părinți nu și-ar dori un asemenea ajutor!
Copila nu se va depărta de mamă, ba din contră, va învăța să prețuiască părinții și tot ce ține de familie.