Hopa sus cu increderea!

Am realizat niste lucruri azi. Cu putin ajutor, ce-i drept. Increderea de sine nu pica niciodata din inertie sau din cauza persoanei care o detine. Pica din cauza persoanelor din jur si a lipsei de feedback pe care o ai.

Asta mi s-a intamplat si mie si mi se intampla de cateva luni, cand caruselul in care m-am dat ma ametise atat de tare incat imi pierdusem tinta. De fapt, nu, tinta era acolo si a fost acolo tot timpul, umbrita de frustrari, de alimentari negative si de complaceri in situatii abjecte.  Acum realizez ca mai bine de cateva luni am fost moarta, spiritual vorbind. Ca mediul in care am trait mi-a consumat si bruma de energie pe care o aveam… in timp ce sorbea cu nesat si din paharul plin al increderii de sine.

M-am transformat in ceea ce uram cu indarjire inainte: intr-un sac plin de nervi, de nemultumiri, de frustrari sociale si profesionale, de stagnari si de continue injosiri ale increderii. Intotdeauna mediul e de vina. Asa a fost si la mine. De fapt, ce naiba sa iasa din tine atunci cand esti supus la comploturi, esti bagat in jocuri de interese si detronari abuzive si ai intarzieri de plata la salariu de vreo trei luni? Asta iese din tine. Am ajuns sa tanjesc, dupa aproape un an de productie, dupa rasaritul de la 5.40 dimineata, vara, cand realizezi ca pentru prima oara ai dormit la munca si unu` din monteurii de noapte te-a admirat in timp ce stateai semi-adormita pe canapeaua teapana de la emisiuni.

Ajungi sa tanjesti dupa trecut, ceea ce nu este un lucru rau, atata vreme cat trecutul iti confirma statutul, inteligenta, meritele si potenta. E normal atunci cand realizezi (la timp) ca esti un animal deloc social si redus la instincte primare. E normal cand te intrebi ce se intampla cu tine. De ce stagnezi, unde sunt motivatiile de odinioara, unde e lupta pentru a iesi un produs bun? E la fel de normal sa te refugiezi in vechi relatii daca psihicul tau le asociaza cu sentimente pozitive. E normal sa cauti apreciere si replici de admiratie in jur.

Dar e mai important sa fii constient permanent ca ele exista, indiferent daca tu le ceri sau nu. Cand am sentimente de indoiala, ma uit pe blog, ma uit pe poze, imi citesc materialele. Asta ma readuce deasupra liniei de plutire. Numai ca acum am realizat asta dupa cateva luni bune. Tine minte, nu esti tu de vina decat in masura in care lasi si accepti sa se intample asta. Si sa ti se intample tie, asa cum am facut eu. Perioada de scaldat in negura dezamagirii se termina de fiecare data cu un cocktail savuros, in umbra unei zile toride de vara, cu portofelul plin si cu tipul visurilor tale langa tine.