Il urasc si il iubesc

Nici nu stiu cu ce sa incep… Am 30 ani, sunt necasatorita si nici nu mai visez sa ma marit, caci mi se pare o mare nebunie datorita a ceea ce vad in jurul meu. Am un iubit de aproximativ 3 ani care din punctul meu de vedere si nu numai sta foarte prost cu nervii. Nu concepe sa ma ajute in bucatarie, la cumparaturi, sa care ceva, fie ca e o plasa, fie ca doua, nu considera ca femeia are dreptul sa isi dea cu parerea iar daca eu intr-o discutie normala din casa, ca intre doi oameni ii spun ca il rog frumos sa se dea el jos din masina sa ii ia tigari tatalui lui, caci eu cu cinci minute mai devreme m-am dat jos sa bag benzina si m-am udat la picioare, incepe scandalul. Repet, chiar daca l-am rugat frumos. Sa nu va mai mentionez batai, scandaluri, iar de despartire daca mentionez nu iese bine deloc… Daca ma joc cu el si il ating la fel cum ma atinge el pe mine scandal, eu trebuie sa am mai multa grija, cum imi permit eu sa il lovesc? Aici vorbesc despre gadilat, ma gadil foarte rau la talpi si ma tine, ma gadila, iar eu reactionez fara sa vreau – imi trag picioarele mai tare, iar el stie asta. Parca ar vrea sa-mi controleze si creierul. Trebuie sa va marturisesc ca are o gandire foarte comunista. Femeia nu trebuie sa comenteze in fata barbatului, nu trebuie sa stie unde pleaca, ce face etc, iar el trebuie sa stie cand, unde si cu cine pleci. Jigneste foarte urat, scuipa, loveste. Si toate astea se intampla si la cele mai banale lucruri, si daca am uitat sa cumpar apa in casa iese scandal, iar magazinul este in fata scarii, in doua minute se rezolva, dar el face scandal pentru ca nu concepe cum pot eu sa uit asa ceva. Ma pune sa imi cer scuze, sa nu se mai repete. Ma omoara cu nervii. Nu am voie sa spun niciodata ce gandesc, ce ma deranjeaza, sau daca vreau sa comunic cu el, pana si cand trebuie sa platesc facturile iese scandal de parca eu sunt emitent si casier. Nu mai pot. Simt ca nu sunt fericita iar cand sunt fericita este pentru ca ma pot abtine sa nu zic nimic si tin totul in mine. Si cand ne punem la masa, chiar daca nu a miscat un deget sa ma ajute cu nimic, la nimic niciodata, ma ridica de cate ori are chef – mai vreau aia, mai vreau ailalta. Nu da doi bani ca eu manac si nu am terminat. Pentru doua zile in care ne intelegem bine platesc credeti-ma. Tine ura cu zilele pe mine, nu uita, nu iarta. Asa e si familia lui sau cel putin asa ii cunosc eu. Pentru el trebuie sa faca toata lumea plecaciuni, cine nu… s-a terminat cu el. Daca nu-i dau un pahar de apa in secunda care vrea, pai gata, s-a suparat, nu conteaza ca eu sunt in pat, sub plapuma si el in picioare. De refuzat, nu mi-a refuzat niciodata nimic, chiar daca a trebuit sa insist, sa ma rog, sa ma milogesc si chiar daca mi-a strigat de zece ori apoi pentru acel ceva, dar tinem banii la comun. El joaca jocuri de noroc, pariuri etc. El nu trebuie sa se justifice in fata mea, eu in schimb da. Nu mai pot, am nevoie de ajutor. Refuz sa cred ca asa trebuie sa fie un barbat, o relatie. Visam la copii mai mult decat orice pe lume, dar nu mai vreau acum, imi dau seama ca ii voi creste singura, el nu concepe sa ajute cu ceva. El noptile sta la jocuri uneori, alteori la cate un chef unde eu foarte rar am voie sa ma duc. Merge pe principiul ca femeia nu are ce cauta la chefuri ca el iese cu golani. Se invarte numai in cercuri de oameni exact ca el dar, nu am mai auzit nici una dintre fete sa treaca prin ce trec eu. Nu suporta ca eu sa vorbesc, sa ies in evidenta si va spun ca si verbal am cu ce…pentru ca proasta cel putin nu sunt. Doar ca nu pot pleca si nu stiu de ce nu fac pasul. Sunt foarte multe de spus, simt ca dau pe dinafara, am prea multe de spus, de reprosat si nu am cu cine discuta ca se incalzeste instant, transpira si incepe sa ma ameninte ca ma ia la bataie daca nu tac din gura. Daca il rog sa faca ceva, la el se cheama ca… comentez. Il urasc cat se poate de mult si in acelasi timp il iubesc.