Inima zdrobita…
Va scriu aceste randuri cu lacrimi in ochi, si cu durere in suflet, in speranta ca voi primi un sfat. Inceputurile mele stau sub semnul unei fabuloase absente ale trecutului. Armele acelei taceri initiale le caut zadarnic in amintire. Era o zi frumoasa de vara cand am venit pe lume cu dureri, necazuri si bucurii. Dar asa a fost sa fie ca mama mea sa nu ma iubeasca, iar intr-o zi sa ma abandoneze. Atunci m-a luat bunica mea, o femeie rea, aspra, si cu un suflet lipsit de afectiune. Aveam 11 ani cand bunica mea a murit de cancer pulmonar. Si asa am ajuns la Casa de Copii. Provin din familie foarte buna, dar m-au respins, nu m-au iubit, poate aveau motivele lor. Am fost dezamagita si foarte afectata, neavand cui sa spun ce se petrece cu mine, cum se comporta colegii de scoala si de clasa cu mine era un calvar. Tot intr-o zi de vara calduroasa m-am dus cu mai multi copii, baieti si fete la scaldat. Eram o fire plina de viata, zburdalnica, copilaroasa pana intr-o zi cand sa intamplat nenorocirea. Nu am avut cui sa-i spun. Sufeream enorm. Port aceasta vina, ca am pastrat tacerea. Un sentiment de vinovatie pe care il port in suflet, tot restul vietii. Am mintit si am fost mintita. Port un pacat foarte mare in suflet. Desi eram doar un copil, aveam 12 ani cand m-am culcat cu propriul meu verisor. Da, am scris bine. Spun adevarul. Il iubeam enorm si il port in suflet pana voi muri. Mi-am dorit o familie. M-am casatorit din dorinta de a avea o familie. Am facut un copil din neiubire, dar mi l-am dorit. Dar nu a fost sa fie. Am divortat si acum sunt singura si trista. M-am jucat cu viata mea. As vrea sa ingrop trecutul si sa ramana doar prezentul. Despre viitor nu mai poate fi vorba. Nimeni nu stie ce va fi in viitor. Niciodata nu critica ceea ce nu stii sau nu intelegi. Astept raspunsuri, critici etc .Voi suporta consecintele.
Buna. Vad ca nimeni nu se incumeta sa iti raspunda, fie cu un sfat sau cu o critica. Ce m-a determinat pe mine sa iti scriu a fost penultima fraza pe care ai scris-o si anume: nu critica ceea ce nu stii sau ceea ce nu intelegi. Eu nu te critic si sincer iti spun ca nici nu am zis in gandul meu (citind ceea ce ai scris): doamne dar femeia asta e nebuna? Cum poate sa aiba relatii sexuale cu verisorul ei?
Nu esti singura persoana care este in aceasta situatie. Sunt altii care au relatii sexuale cu parintii sau cu fratii (si n-au mustrari de constiinta). Nu vreau sa iti las impresia ca e scuzabil ceea ce ti s-a intamplat dar poate ar trebui sa nu te mai invinovatesti atat de mult. Tu din cate ai povestit ai avut o viata lipsita de afectiune si eu cred ca acest lucru te-a impins sa faci ceea ce ai facut. Poate ca acest verisor era singura persoana de la care primeai afectiune, iar din dorinta de a umple acel gol din viata ta ai uitat cine e el defapt.
Nu sunt in masura sa iti dau sfaturi dar nefericirea ta are baza din copilarie. Tu ai nevoie de un psiholog, dar din pacate nu cred ca iti permiti unul. E trist ca in Romania doar oamenii cu bani isi permit un psiholog cand defapt probleme si temeri avem toti.
Uita-te la viata ta si gaseste un motiv pentru care sa lupti. Eu cred ca ai acel motiv si anume copilul tau. Tu esti responsabila de acel copil si lupta sa nu aiba si el copilaria pe care ai avut-o tu. Nici un copil nu isi doreste o mama depresiva. Gandeste-te ca tu prin comportamentul tau si starea ta de spirit il influentezi si il formezi.
Iti doresc numai bine.
Buna! Iti multumesc din suflet pentru raspuns Bianca!Sunt cazuri multe de acest gen dar e pacatul lor. Eu am mustrari de constiinta pentru ca imi recunosc vina. Poate ca ar trebui sa nu ma mai invinovatesc, dar e totusi vina mea. Referitor la acest articol din pacate e doar un mic fragment din viata mea, cu un trecut intunecat si cu o copilarie distrusa. Am facut ani de zile tratament in clinici de psihiatrie, iar lumea toata m-a catalogat nebuna. Doar Dumnezeu stia ce se intampla in sufletul meu. Din pacate in Romania e multa rautate. Am fost nevoita sa plec din tara mea ca sa pot trai. Acum sunt in Belgia langa copilul meu si voi lupta pentru el ca sa-i fie bine.Va multumesc tuturor indiferent de gandurile voastre pozitive sau negative…
Draga Gabriela,
Nu exista om fara pacat pe lume.Eu am inteles din mesajul tau ca tu ai reusit sa iti ierti parintii care te-au abandonat si pe oricine altcineva te-a ranit sau te-a umilit. Exista o singura persoana pe care nu o poti ierta si cu care nu te poti impaca – aceea esti tu insati. Nu sunt in masura sa dau sfaturi sau sa judec dar pot sa iti spun ca pt mine cea mai mare fericire este sa stau in liniste dimineata cu fetita mea, sa o privesc, sa o mangai, sa o fac sa rada in timp ce mai sorb cate o gura dintr-o ceasca de cafea. Fericirea din ochii ei si imbratisarile ei (cu doua manute mici) ma fac sa uit tot ce e rau in jur si sa ma gandesc numai la bine. Si asta pt ca o mama trebuie sa mearga mai departe.De judecat ne va judeca numai Cel de Sus dar pana atunci ai o viata in fata si incearca sa o umpli cu lucruri de bine in ciuda faptului ca tu nu prea ai cunoscut acest ”bine” pana acum.
Ma bucur ca ai primit aceste ganduri, incurajari si mangaieri de la cei ce ti-au raspuns, si sa stii ca suferinta nu e ceva ce te desparte de Dumnezeu, ci din contra te apropie, doar sa faci pasul cuvenit. Alte lucruri sunt mult mai de speriat, cum ar fi inimile impietrite si deformate de rautate. Un suflet care-si simte pacatul e mai bun decat unul care a ramas impietrit in pacatele sale.