Iubire transformata in durere

Am trait pana acum multe dezamagiri – mai intai parintii mei care se certau mereu, tata o batea pe mama , noi vedeam si nu stiam ce sa facem pentru a se temina cosmarul. Dar asa e viata, se zice, am trecut de perioada asta, insa nu mi-am gasit nici acum linistea, desi sunt la casa mea. Am pornit cu atata speranta la inceput amandoi, dar greutatile, lipsa banilor ne-au impietrit inimile. Am uitat ca iubirea ne unea la inceput, acum ne certam din orice, ne jignim ca la usa cortului, si copilul mic asista uneori la aceste lucruri. Am incercat sa las eu de la mine dar cand nu sunt eu cea care provoaca cearta este el si tot asa, parca nu mai putem iesi din asta, parca ne place sa traim asa, in cearta, vorbe jignitoare care ne dor. Am ajuns sa il dau dracu’ de 26 de ori la ultima criza nervoasa, sunt stresata, agitata, nu mai vreau… Chiar nu putem fi in viata asta linistiti? Copilul ce vina are ? Noi ne certam, apoi ne impacam, dar el va suferi, nu vreau asta. Nici nu vreau sa renunt la sot, il iubesc, nu pot fara el, sunt cumva dependenta de ceea ce imi ofera, si lucruri bune si mai putin placute… Vreau sa ma schimb eu mai intai, apoi sa il determin pe el sa se schimbe… Voi face asta pentru copilul meu, nu vreau sa treaca prin ce am trecut eu… Cum sa fac, cum sa comunic cu el, cum il fac sa realizeze ca ne facem rau, dar mai ales copilul va suferi… Vreau sa fim o familie linistita, fara teama ca unul dintre noi va reactiona urat si ca va provoca o cearta oribila la care copilul va asista…  Atat vreau, liniste.