Jurnalul unei iubiri

Daca fiecare ar putea privi in propriul suflet macar o data cu adevarat, nu ar mai exista drame sau povesti cu final tragic…nimeni insa nu face asta si astfel alegem calea mai usoara, cea a regretului si dezamagirii de sine, si in final ,a resemnarii. Povestea mea nu e mai tragica sau mai speciala decat a altora; poate ca nu se deosebeste foarte mult de alte zeci de asemenea povesti, insa ceea ce o face diferita e finalul…Credem cat suntem tineri ca vom gasi iubirea vietii si vom trai ca in povestile citite de bunici, alaturi de ea toata viata…e o iluzie placuta si reconfortanta in serile cand in patul imens nu te regasesti decat tu si gandurile tale… Povestea mea de iubire a inceput acum aproximativ 7 ani, intr-un moment in care nu mai credeam ca exista fericire, iubire sau povesti…Am cunoscut un baiat special, care mi-a aprins parca simturile din prima clipa in care l-am vazut…distanta dintre noi era de ceva zeci de metri poate, insa odata ce privirile ni s-au intalnit, l-am simtit pentru cateva secunde atat de aproape de mine..atunci a fost un moment din acela in care pur si simplu stii ca El e alesul..nu a stiut mintea, a stiut inima si mi-a transmis ca un semnal..din acel moment viata mea nu a mai fost la fel. Am multumit lui Dumnezeu in fiecare zi pentru cel pe care mi l-a scos in cale si am crezut ca fericirea pe care o traiam nu are nici un pret. M-am inselat insa..a avut un pret, si inca unul pe masura iubirii pe care o traiam amandoi..iubitul meu a avut un tragic accident de masina, la cateva luni dupa ce incepusem povestea noastra..stateam impreuna de ceva vreme si intr-o zi , ca in toate celelalte s-a trezit, m-a sarutat, m-a strans puternic in brate si a plecat..nu stiam atunci ca nu se va mai intoarce in acea seara.. si nici in urmatoarele..inima imi trimitea semnale ca ceva se va intampla, poate de aceea i-am reprosat ca nu s-a imbracat destul de bine pentru un drum de afaceri in afara orasului in acea zi…a zis sec:” Ce conteaza? In cateva ore sunt inapoi acasa..” Am asteptat multe ore revenirea lui..simteam ca nu am aer de neliniste si fiecare minut mi se parea o eternitate..incet a venit si seara si ploaia de toamna odata cu ea..doar el nu reusea sa ajunga la mine, cu toate ca imi promisese..spre seara am aflat unde era…un groaznic accident il oprise sa ajunga inapoi la mine, asa cum imi promisese..am simtit atunci ca totul se darama, ca nimik nu mai are sens..singura raza de lumina a fost vestea ca el traieste..e in operatie, dar traieste! Am strans mii de lacrimi in pumni in acea noapte si m-am rugat cu disperare la Cel de Sus sa nu il ia de langa mine..abia atinsesem fericirea si abia gustam amandoi din ea..nu era drept, si stiam ca asta e pretul pentru toate clipele minunate petrecute impreuna…au trecut zile, saptamani, si iubitul meu s-a recuperat incetul cu incetul..ma durea durerea lui, si imi spuneam ca niciodata nu va mai fi la fel. Insa Dumnezeu ne-a iubit si ne-a unit din nou..au trecut anii, cam vreo 5, si totul a fost dat uitarii..durerea mea de atunci s-a transformat in grija continua pentru el, in nevoia de protectie permanenta..asta l-a obosit la un moment dat, si l-a indepartat putin cate putin de mine…Nu am vrut sa accept niciodata faptul ca eu greseam cu atitudinea mea, si nu vroiam sa ascult niciodata nemultumirea lui..imi doream doar un sot , dupa ce 6 ani avusesem un iubit minunat. Si s-a intamplat, anul trecut in octombrie. A fost cel mai emotionant moment din viata mea, in care lacrimile mi-au invadat ochii si un nod mi s-a pus in gat de emotie. Simteam ca fac un pas in plus spre visul meu, spre povestea mea, dar iarasi aveam acel sentiment..ca trebuie sa platesc cumva pentru aceasta imensa fericire..era acelasi presentiment de acum cativa ani, si stiam ca ceva rau se va intampla..asa a fost..in cateva luni sotul meu s-a decis ca nu ma mai iubeste si ca vrea sa ne separam..nici nu aveam cinci luni de la casatorie si deja vorbeam de divort..de fapt nu ma mai iubea de vreo 3 ani, zicea el..de unde sa stiu eu ca el cunoscuse o alta? ca inima lui nu imi mai apartinea mie demult? Dupa atatea cate am trecut impreuna, dupa orele petrecute pe holurile spitalului, plangand si rugandu-ma sa fie bine, acum il pierd pentru totdeauna, si totusi e inca atat de aproape de mine…am acceptat acest pas, ca unul dorit de amandoi, pentru ca atunci cand iubesti pe cineva nu poti sta in calea fericirii lui, iar el e fericit acum…au trecut 7 luni de cand ne-am separat, timp in care nu ne-am mai vorbit aproape deloc, in ultimele 4. Peste povestea noastra s-a asternut vara, acum toamna si in curand iarna…Spuneam la inceput ca diferenta o face finalul..povestea mea poate parea banala pana aici, dar aceste 7 luni mi-au daruit altceva..se spune ca mereu pierzi ceva pentru a castiga altceva..eu stiu ca l-am pierdut atunci in acel groaznic accident, si tot ce a fost dupa a fost doar o iluzie, doar a mea. La serviciu, intre timp am cunoscut un baiat…m-a sustinut din prima clipa, cand a aflat povestea mea si m-a incurajat sa sper ca fostul meu sot se va intoarce intr-o zi la mine..ma agatam cu disperare de fiecare amanunt care imi alimenta dorinta de a-l avea din nou langa mine, incat uitam ca el imi spusese ca nu ma mai iubeste, ca nu mai simte nimic, decat mila…m-am apropiat incet, incet de acest baiat si fara sa imi dau seama am inceput sa simt ceva mai mult pentru el..imi spunea mereu ca sotul meu se va intoarce, pentru ca sunt speciala, insa acum realizez ca eu nu mai vreau sa se intoarca..pentru ca nu mai are la ce, la cine..inima mea e altundeva…e la acest coleg al meu, care insa e indragostit de altcineva.Nu i-am spus niciodata pe sleau sentimentele mele, pentru ca stiam ca voi fi respinsa si le-am ascuns in mine …el imi povesteste mereu de fata pe care o iubeste , dar care nu e sigur ca ii impartaseste aceleasi sentimente…ma doare suferinta lui, si as vrea sa ma lase sa i-o alin, insa stiu ca nu am nici o sansa..prefer sa il iubesc in tacere si sa ma rog sa fie fericit alaturi de aleasa lui, si sa ramanem buni prieteni. Nu va sti poate niciodata adevaratele mele sentimente, insa ce e important pentru mine, e ca eu pot iubi din nou, cum nu am crezut vreodata dupa fostul meu sot..pot sa adorm din nou cu cineva in gand, pot sa visez frumos la cineva, pot sa creez povesti frumoase in care noi suntem impreuna , fericiti..Adi, daca vreodata citesti povestea asta, afla ca te iubesc!Dar voi ramane intotdeauna prietena ta buna, confidenta ta, asa cum iti doresti, pentru ca tu m-ai invatat sa iubesc din nou, cand credeam ca nu voi mai putea vreodata…