Mama frumoasa, primul meu Rai
Cea mai gingasa si frumoasa fiinta! Cea mai iubita si adorata femeie! Da…dar, va amintiti de cuvintele “Numai mama sa nu fii” sau “cine are copii, sa le traiasca! Cine nu, sa nu-si doreasca.”? Cred ca a fi mama e cea mai frumoasa “meserie” din lume, dar si cea mai dificila. Sunt fiica… de 30 de ani. Nu sunt mama. INCA sunt un “copil” rasfatat, iubit si incurajat! Imi iubesc mama. Este atat de frumoasa! Seamana cu Audrey Hepburn. Mi-a daruit din frumusetea ei: ochi de caprioara, sprancene arcuite, buze carnoase, picioare “de expozitie” (expresia apartine unei colege). Mi-a format un caracter frumos. M-a dotat cu mult bun simt. Mi-a inoculat gustul pentru frumos. M-a invatat sa ma imbrac asortat, simplu si potrivit cu personalitatea mea! Ma iubeste atat de mult incat si-a dorit sa devin femeia perfecta: frumoasa, desteapta…fara nici un cusur!
Dar nu a stiut sa-mi ceara asta, sa-mi explice. Niciodata nu a stiut sa comunice cu mine. Mi-a impus. A considerat ca doar ceea ce spune ea este bine, corect, trebuie executat… doar e MAMA! Mi-am exprimat dorinta de a urma un profil umanist. Iubeam (si iubesc) literatura, voiam sa scriu si sa devin profesoara de limba si literatura romana. Dar, mama a zis: “Faci chimie-biologie. Ai mai multe variante pentru a urma o facultate.” Bun! Asa am facut… printre lacrimi, suspine, nopti nedormite de teama tezelor si lucrarilor la chimie si fizica. Mi-am dorit sa urmez facultatea de farmacie, dar a venit argumentul: “Inveti 5 ani pentru a ajunge vanzatoare?” OK. Am aceptat, inca o data opinia mamei. Am devenit profesoara de biologie. Mi-am dorit sa lucrez cu elevii. A fost o perioada minunata a vietii mele. Dar, dupa 5 ani ( datorita inexistentei catedrelor de biologie), mi-am dorit si am fost sfatuita sa fac altceva. Nu a avut incredere in mine. Insa, am avut noroc de oameni buni in jurul meu, care mi-au spus ca sunt desteapta, descurcareata si ca pot!
Timid, cu teama, am plecat din invatamant. Si nu regret! Mi-e bine! Nu am avut voie sa plec in excursii de 2 zile. A tinut suparare o luna de zile, cand – la 24 de ani – am plecat cu prietenul meu o saptamana la munte. La intoarcere, mi-a zis ca nu e un baiat matur, ca asculta de parinti… astfel incat am renuntat la el. Imi pare rau. Nespus de rau… dar nu mai are importanta! Mi-a controlat permanent viata! De la program, pana la alegerea prietenilor! Are o mare influenta asupra mea. Am crezut ca daca fac cum spune, va fi bine, va fi mandra de mine, de rezultatele mele! Dar NU!
Am inteles – mai bine mai tarziu decat niciodata – ca NICIODATA nu voi fi asa cum isi doreste! Am obosit sa mai VREAU sa fac cum imi spune! VREAU SA-MI TRAIESC VIATA! Stiu ca pot face multe. VREAU sa ma casatoresc – sa-i dovedesc ca pot fi si gospodina! Bineinteles ca nu ma vede capabila! VREAU sa devin MAMA!!! Am ajuns cu gandul la etapa in care imi voi invata fetita sa joace sotronul si sa sara coarda. Ha ha ha. Aaa… si nu v-am spus… mama isi doreste sa devina soacra si bunica. Deci… tine-mi pumnii sa ii gasesc ginerele frumos, destept, cu bani, sufletist, care sa stie sa bata un cui in perete etc, etc pe care si-l doreste de fffff mult timp. Find tot timpul dura cu mine, prin cuvinte, atitudine, privire rece – sunt un om extrem de sensibil la cuvinte si gesturi. Barbatii ma “taxeaza” pentru sensibilitatea excesiva si nu mi-am gasit sufletul pereche!
Dar inca nu mi-am pierdut speranta! Cu toate astea o iubesc! E o femeie puternica, talentata (din nimic face ceva), calculata! E un model pentru mine, doar ca vreau sa fiu mai umana, mai aproape de sufletul celor pe care-i iubesc. Un sfat pentru mame… din partea unei fiice: Comunicati si ascultati ce va spun copiii. Doar asa ii puteti cunoaste si ajuta! Doar astfel le puteti deveni prieteni! Multumesc….IUBITA MAMA, pentru FEMEIA care am devenit! Cu drag, Claudia Lizica.
