Nu am succes in dragoste
A inteles de la inceput ca sunt diferita de restul femeilor: doar trecusem printr-un divort si stia cat de mult suferisem si cat de greu imi era sa am din nou incredere in barbati! Mi-a propus chiar sa mergem impreuna sa facem terapie de cuplu, dar am zis ca nu are rost. Ne doream si un copil, insa nu a venit si sentimentul ca sunt incapabila sa ii ofer unul a intensificat raceala dintre noi.
Nu am facut investigatii, am crezut ca vor veni toate la timpul lor. Si au venit, dar cu o alta femeie, care este acum insarcinata si logodita cu el…
I-am vazut de cateva ori, par foarte fericiti, iar Dan e din nou plin de viata, de un optimism care m-a atras dintotdeauna la el si pe care eu nu l-am avut niciodata. Legatura am pastrat-o destul de formal, adica ma suna de ziua mea si o data pe luna sa ma intrebe ce mai fac. Ii raspund invariabil cu acelasi “bine” desi simt ca mi se innoada lacrimile in gat. Astept telefonul lui si simt ca il iubesc mai mult ca oricand. Dar stiu ca e o situatie fara continuare…
Problema este ca de fel eram o persoana mai izolata, dar acum pot spune ca m-am inchis in mine de tot si aproape ca nici nu mai ies din casa. Nu stiu ce scuze sa mai inventez ca sa nu dau curs invitatiilor pe care putinii prieteni pe care ii am mi le fac. Aproape nici pe apropiatii mei nu ii mai vizitez desi stam in acelasi oras. Am citit de curand un articol despre socio-fobie si mi-e teama ca ar putea fi vorba despre asta.
Cand sunt intr-un cerc mai larg simt ca lesin, ca sunt total inoportuna si ca toata lumea rade de mine pentru ca am 33 de ani, am divortat de 2 ori, nu stiu ce inseamna sa fii mama si nici macar nu am reusit sa traiesc iubirea cu toata fiinta mea.
Sunt constienta ca toate acestea nu le gandesc toti oamenii, dar mintea mea lucreaza impotriva mea! Mi se pare ca oamenii imi pun etichete, ma judeca si ma tem sa fiu in centrul atentiei. Aproape ca urasc sa zic “buna ziua!” si sa stiu ca pentru un moment toata atentia din camera este orientata catre mine.