Nu mai comunic cu fiica mea

Am o fiica de 15 ani si sunt putin cam ingrijorata pentru ea. Este un copil minunat si pana acum nu mi-a provocat nicio problema, numai motive de mandrie.

Ne intelegeam bine, am considerat intotdeauna ca suntem prietene si ca pot sa am deplina incredere in ea. Plus ca m-a asigurat in repetate randuri ca devotamentul este reciproc.

Stiam tot despre viata ei, fara sa ii violez intimitatea si fara sa o constrang sa mi se destainuie. De la o vreme lucrurile s-au schimbat…

Nu numai ca relatia noastra s-a racit foarte mult, dar o vad schimbata si pe ea. Indispusa mai tot timpul, izolandu-se in camera ei, refuzand sa manance adesea, refuzand sa discute cu mine cand o vad suparata, preferand sa asculte muzica la un sonor mare si sa planga in perne.

Sunt ingrijorata, mai ales ca nici la scoala nu se mai descurca atat de bine, iar diriginta ei m-a sunat sa imi spuna ca risca sa i se scada nota la purtare pentru ca a fost prinsa cu inca 2 colege fumand in pauza.

Am intrebat-o, dar s-a revoltat si mi-a zis ca nu e treaba mea. Nu suport gandul de a o pedepsi, stiu sigur ca ne putem intelege si altfel, dar nu stiu ce e cu ea acum.

Da, sunt de acord ca exista faze de rebeliune in viata adolescentilor, insa schimbarea in cazul fiicei mele este prea mare si ma tem sa nu apuce pe un drum gresit.

Plus ca nici prietenii ei nu par prea diferiti, toti purtand tricouri negre, cu cercei pe te miri unde si un limbaj nu tocmai placut (unul dintre ei este iubitul fiicei mele).

Sotul meu este la fel de ingrijorat si a propus sa mergem la un psiholog, dar fata mea refuza orice sugestie de a comunica. Nu inteleg cu ce am suparat-o, de unde aceasta nevoie extrema de libertate si aceasta separare brusca de noi.

Nu sunt genul de mama care sa traiasca pana la batranete cu senzatia ca fiica ei e o fetita si merita tratata in consecinta, dar nici acel gen care crede ca e o faza normala si nu face nimic. Mai ales cand stiu ca acum 2 nopti nu a dormit acasa….