Povestea mea de viata

Ma numesc Loredana si vreau sa va spun si eu povestea mea:

Aveam 25 ani cand m-am casatorit si trecuse deja un an si bebele pe care ni-l doream amandoi nu mai aparea, cu toate ca facusem analize peste analize si totul parea in regula, asa ca ne-am hotarat sa mergem la un control, undeva in afara orasului nostru, la Timisoara (unde auzisem noi ca ar fi mai sigure analizele si tratamentul). Zis si facut, ne planificasem plecarea la sfarsit de saptamana, dar in ziua respectiva am mai cumparat inca un test de sarcina, cu speranta ascunsa ca, de data asta va fi mai norocos.

Am ajuns acasa, am facut testul si… surpriza… au aparut 2 liniute. Nu-mi venea sa cred, mi-era si frica sa ma bucur prea mult si apoi sa constat ca nu e adevarat, asa ca l-am trimis pe sotul meu sa mai cumpere un test, de data asta de la alta farmacie, si mult mai scump, in ideea ca e mai bun si mai sigur. Cand a venit, am facut si testul asta, si… la fel… 2 liniute. Am inceput sa tipam amandoi, sa plangem, sa ne luam in brate, eram oarte fericiti, nu ne venea sa credem. Acum, toata familia stia ca trebuie sa mergem la Timisoara si nu vroiam sa le spunem asa, intr-un mod banal, asa ca am sunat pe toata lumea (parintii, socrii, nasii, mosii..) si am convocat un consiliu de familie spunandu-le ca avem sa le comunicam ceva important.

Mama ma suna disperata (sta undeva la tara si sufera si de inima), si ma intreba ce s-a intamplat, daca e ceva grav (noi nu am parut fericiti la telefon, ci mai degraba gravi, foarte serioasi ca sa nu-si dea seama despre ce e vorba), asa ca toti se asteptau sa le zicem ceva rau.

Socrii se gandeau ca poate vrem sa ne mutam din Severin, nasii credeau ca poate vrem sa ne despartim, nu stiau ce sa creada.

Am oprit telefoanele si nu am mai raspuns la nimeni si a doua zi dimineata, toata familuia era prezenta la intrunire. Mama incepuse sa planga, soacra se uita la noi cu ochi intrebatori,toata lumea era curioasa despre ce e vorba, asa ca sotul se ridica de pe canapea si zice pe un ton grav: „V-am adunat azi aici pentru a va intreba…….suspans……..ce nume sa punem copilului care urmeaza sa vina pe lume ” si scoate un bebelus intr-un carucior de jucarie.

Vai….. pacat ca n-am filmat momentul, nu pot descrie in cuvinte surpriza care se vedea pe fetele tuturor.Mama plangea, soacra m-a luat in brate, am desfacut sampania si am toastat pentru sanatatea celui mic si-n cinstea familiei care a fost mereu langa noi atunci cand am avut nevoie.

Au urmat 9 luni de fericire si noutate, fiecare zi era diferita, in fiecare zi se intampla altceva cu corpul meu. Primele 3 luni am avut obisnuitele greturi si varsaturi, apoi mici dureri de burta, dar nimic grav. Stiam din ecografele facute la noi in Severin ca e baietel si, cu toate ca noi ne doream fetita sa fie primul copil, am zis ca e tot al nostru si eram super fericiti.

Cand a venit ziua programata pentru cezariana, s-a strans din nou toata familia la spital, nasa avea un catelus albastru, mama hainute tot albastre pentru baietel… Din nou surpriza: a venit asistenta si avea in brate un pui mic de om care plangea si care era….. FETITA. Au sarit toti in sus de bucurie, iar eu, cand m-am trezit din anestezie, nu intelegeam ce-mi ziceau toti, eram ametita, dar mi-au aratat un aparat foto si acolo era o poza cu un ingeras frumos si am inceput sa plang.

Cand mi-au adus-o la patut a fost un moment unic in viata mea, nu pot descrie in cuvinte emotia si fericirea si tot ce-am simtit atunci. Acum, Madalina are 3 ani si jumatate si este un copil foarte energic si rasfatat, dar si iubit de toata familia. Nu stiu daca povestea mea de viata vi s-a parut atat de interesanta pentru a putea fi premiata,insa este o poveste adevarata si am vrut s-o impartasesc si celorlalti. Atasez si cateva fotografii ale fetitei mele.