Probleme de mobilitate

Cand eram adolescenta mergeam de parca aveam un bat infipt in fund. Exact asa imi zicea mama si ma enerva la culme. Pur si simplu imi lipsea mobilitatea!

Era un efort sa imi misc mainile pe langa corp, sa imi folosesc toti muschii gatului sau sa nu stau cocosata in banca. Problema a devenit spinoasa mai tarziu, cand am ajuns profesoara si mi-am dat seama cat de important este mesajul non-verbal ce insoteste continutul verbal.

Copiii radeau de mine in pauze, ii vedeam imitandu-ma, usor cocosata, mergand fara sa imi misc mainile si cu gatul aproape intepenit. Am inteles ca este o problema si daca parerea colegilor din liceu nu ma interesase la 16 ani, acum simteam cum privirile furise ale celorlalti ma incomodeaza. O prietena mi-a recomandat o terapeuta care lucreaza pe somatizari si, intre timp, urmam si cursuri dezvoltare posturala.

Diverse pozitii imprumutate din yoga, exercitii de yoga-pilates, tai chi si am inceput sa ma simt mult mai bine. Cea mai mare implinire am simtit-o cand, la balul de absolvire a generatiei de anul trecut, am dansat toata seara. Parca abia acum imi simt corpul aproape.

Parca e intaia oara cand ma simt impacata si reunita cu el. Nici gand ca e doar o forma de sustinere a mea in lumea externa, este in sine un mod placut de a fi. In plus, au aparut imediat si alte satisfactii.

Cel care le-a observat cu multa placere a fost iubitul meu, iar noptile noastre de dragoste sunt acum mult mai intense si fac din relatia noastra o legatura durabila, tot mai stransa si mai autentica.

Ideea e sa fii conectata la tine insati, sa iti permiti aceasta “imprastiere” in toate formele tale de a fi: fizic, emotional, cognitiv. Cand una lipseste, celelalte sunt pe jumatate pierdute..