Reziliența văzută altfel

Când totul pare pierdut, puterea de a trăi e să cauți în continuare sens!

Ce faci când viața are lecții copleșitoare?

Cândva habar nu aveam despre psihologie, răni emoționale, tipare comportamentale, valori personale, reziliență…

Știam doar că am nevoie să merg mai departe prin viață, că fiecare încercare trebuie să aibă o rezolvare. Viața a trântit cu mine de pământ de prea multe ori, însă, intuitiv aveam mereu un plan B, și, dacă nu mergea era și unul C… sau D… și tot așa. Nu îmi puteam permite să mă las înfrântă. Sensul vieții cred că este să trăim și nu oricum ci autentic în bucurie.

Am avut mereu  o grămadă de visuri!

În prezent se vorbește destul de mult despre reziliență, adică, despre acea capacitate de a-ți reveni în urma unor situații de viață copleșitoare ce par inițial de neînvins. Această revenire nu se referă numai la a face față unor schimbări majore care par de neoprit, ci este acea capacitate de a  păstra energia, sănătatea sau de a le reîntregi. Este puterea de a nu acționa distructiv sau disfuncțional ci, așa cum îmi place mie să spun, de a te reinventa prin ceea ce faci de ACUM înainte. Vestea bună este că situațiile dificile nu numai că vor trece dar, te vor conduce la o variantă mai puternică a ta.

Am întâlnit oameni care vorbesc despre ura îndreptată către cei ce le-au făcut rău.

Eu nu am în dotarea mea această „componentă” de ură și de aceea nu-i înțeleg rostul. Am convingerea că ura ar aduce prea mult rău în corpul, mintea și sufletul omului care o manifestă. Cred că iertarea e importantă în primul rând pentru că merităm chiar noi înșine pentru a putea respira liniștiți și a ne împlini viața pe mai departe, până la capăt.

Așteptările ca cineva să ne facă ceva bine sau măcar să nu ne facă rău, uneori, sunt doar fantasmagorii. Nu e problemă cu ce [ne] fac alții ci cum reacționăm noi la ce fac ei.

Am învățat că singura așteptare pertinentă e de la noi înșine, de la ce vrem și putem chiar noi să facem. Nu vom reuși să schimbăm omenirea după bunul plac, dar ne putem adapta noi la ce ne dorim și mai ales la ce ne este cu adevărat util.

Oamenii ne rănesc. Depinde chiar de noi cât ne lăsăm copleșiți, cât suferim și cât putem vedea dincolo de suferință.

Îmi place să nu îmi pierd entuziasmul de a trăi. Uneori plâng. Îmi plâng neputința de a nu înțelege anumite situații în care se pierde timp prețios. Consider timpul cea mai importantă resursă, el e însăși viața. Cum să irosesc viața în loc să o trăiesc? Am atâtea de dăruit! Și atât de multe de explorat, de învățat.

Am citit și sunt de acord că poți învăța ca în situațiile complicate să fii rezilient păstrând optimismul, gândirea optimistă și chiar un mic zâmbet, măcar interior.

E important să fim conștienți de calitățile noastre! Să nu ne lăsăm valorile personale abuzate în nici un fel. Să lucrăm la punctele noastre slabe transformând tot ce putem în posibilități de bine. Astfel putem transforma neșansa într-o altă șansă poate mai bună.

Când suntem onești cu noi înșine putem descoperi ce anume ne-ar aduce satisfacție și atunci ne putem aduna toate forțele pentru a ne împlini misiunea vieții.

Desigur nu există soare fără de nori! Dar e important ce vedem în acei nori! Ce reușim să descoperim din fiecare situație. Am înțeles la un moment dat că doar situațiile grele ne cresc ca oameni puternici! Dificultățile ne fac să scotocim între soluțiile cele mai bune. Să devenim mai pregătiți pentru a face față situațiilor și a ne împlini menirea mai conștienți. Nu există o anumită vârstă nici de a deveni mai înțelepți, nici mai empatici sau rezilienți.

Oricine vrea și ia acțiunile necesare poate avea o optimizare a stării de bine în care intră prosperitatea, sănătatea, abilități și talente pentru o viață trăită cu bucurie. Speranța ne ține pe o anumită cale și de aceea e importantă flexibilitatea în gândire și acțiuni. E important discernământul, puterea de a vedea clar dincolo de programele adânc înfipte în conștiințe uneori chiar de societate, alteori de propriile familii prin așa numitele credințe limitative.

Ador arta de a trăi în simplitatea unor concepții sănătoase.  Arta de a fi înconjurată de frumos! Suntem unici! Ce e frumosul pentru tine? Pentru mine e dragostea pe care o pun în fiecare acțiune îndreptată către cei mai dragi mie și respectul pe care-l acord tuturor începând cu propria-mi persoană! Frumosul poate fi o rază de soare sau o picătură de ploaie, o floare superbă sau o frunză ruginie! Frumosul este doar în ochii privitorului, în inima sa! ȘI! Nu cred că există oameni urâți. Poate doar suflete care nu se vor frumoase prin blândețe și onestitate.

Viața nu este dreaptă?

Ne naștem cu ideea că lumea ar trebui să fie dreaptă. Că binele este răsplătit și răul pedepsit. Că dacă muncim din greu, vom reuși. Că oamenii corecți vor avea parte de corectitudine. Însă realitatea ne lovește rapid: viața nu este dreaptă. Oamenii buni suferă, iar cei necinstiți uneori prosperă. Obstacolele apar fără avertisment, iar uneori nu există nicio explicație logică pentru suferințele pe care le trăim.

Și totuși, tocmai această nedreptate poate deveni punctul nostru de pornire. Nu putem controla întotdeauna ce ni se întâmplă, dar putem controla cum reacționăm. Aici intervine reziliența – capacitatea de a ne ridica, de a ne adapta și de a merge mai departe.

Reziliența nu înseamnă să negăm durerea sau să ignorăm greutățile. Înseamnă să le acceptăm, să învățăm din ele și să ne găsim propriul drum. Înseamnă să nu ne lăsăm definiți de eșecuri, ci de felul în care le depășim.

Adevărul este că viața nu va fi niciodată complet dreaptă. Dar asta nu înseamnă că nu putem găsi sens, bucurie și putere în mijlocul nedreptății. Cu reziliență, transformăm loviturile primite în pași înainte. Iar în această călătorie, descoperim nu doar cât de puternici suntem, ci și că uneori, exact lipsa dreptății ne oferă șansa de a deveni mai buni, mai înțelepți și mai puternici.

Când totul pare pierdut, puterea de a trăi e să cauți în continuare sens

Viața are momente în care totul pare să se prăbușească – pierderi, eșecuri, despărțiri sau dezamăgiri care lasă goluri adânci. În astfel de clipe, ne simțim rătăciți, fără repere, ca și cum sensul a dispărut împreună cu ceea ce am pierdut. Tocmai atunci, când drumul pare blocat, începe adevărata provocare: să nu renunțăm la căutare. Sensul nu este întotdeauna evident, dar poate fi reconstruit pas cu pas, din fiecare încercare, din fiecare mică victorie împotriva disperării.

Puterea de a trăi nu înseamnă absența suferinței, ci curajul de a merge mai departe chiar și atunci când sufletul e obosit. Uneori, sensul vine din oameni noi, din experiențe neașteptate sau din redescoperirea de sine. Alteori, apare din simplul fapt că refuzăm să ne lăsăm învinși. Când totul pare pierdut, cel mai important lucru nu este să avem toate răspunsurile, ci să ne permitem să căutăm în continuare – în noi, în lume, în viitorul pe care încă îl putem construi.

Când în viață apar schimbări imense e alegerea fiecăruia dacă va ieși mai puternic, mai bun sau mai ciufulit. În fiecare există puterea de a determina sensul. Avem falsa impresie că alții ne dicteză drumul. Adevărul e doar la tine! Indiferent ce alegi să crezi sau să faci.