S-a terminat sau inca nu?

Am 30 de ani, sunt sau mai degraba eram cu prietenul meu de aproape 5 ani. Povestea noastra a debutat cam asa: el nu prea isi dorea o relatie cu nimeni, cam 2 ani de zile practic nu a fost mare lucru intre noi, ne vedeam cand avea chef sau nevoie de ceva, odata la o saptamana. Nu il intrebam niciodata nimic, desi stiam ca iese cu alte fete. Eu sufeream mult dar speram din tot sufletul ca lucrurile sa se schimbe. Cam dupa doi ani a inceput treptat sa isi schimbe atitudinea – ne vedeam mult mai des, ne afisam impreuna, practic recunostea o relatie. Nu au incetat insa neraspunsul la telefon, petrecerile in cluburi la care eu nu eram prezenta si altele care ma faceau mereu sa am inima stransa ca da inapoi. Am devenit foarte geloasa si au inceput discutiile si certurile. La fiecare cearta ma ameninta ca ne despartim, apoi ma cauta dupa cateva zile. La un moment dat ne-am despartit pentru ca incepuse sa iasa cu altcineva. Cam dupa 2 luni m-a cautat si ne-am impacat. La scurt timp mi-a propus sa ne casatorim, mi-a dat si inel etc teoretic totul era bine, practic insa… comportamentul lui era acelasi: nopti in cluburi, disparitii cateva zile, perioade fara chef de mine. La un moment dat eu mi-am lasat locul de munca pentru a incepe sa lucram impreuna dar in scurt timp ne-am certat foarte urat si ne-am despartit iar. Cu interventia parintilor ne-am impacat, apoi m-a cautat el dupa vreo saptamana, ne-am mutat impreuna, am stabilit o noua data a nuntii. Era eliminata problema geloziei mele, acum ne vedeam mereu, zilnic, cum imi doream, dar au inceput altele: el nu prea era dispus la niciun fel de sacrificiu al propriului comfort, invatat cu haine de firma, iesiri dese si mancare buna, s-a trezit ca mai toti banii mergeau pe chirie si intretinere. Era mereu deprimat, juca la jocuri de noroc sa-si suplimenteze veniturile, pierdea banii de chirie etc Eu ma suparam, tipam, m-a lovit in repetate randuri, mereu ma ameninta ca el pleaca acasa, eu plangeam si ii promiteam ca ma schimb si nu-l mai enervez. Pana la urma ne-am certat atat de urat de fata cu parintii mei ca ne-am despartit, am anulat nunta si tot, fiecare mutandu-se la casa lui. Dupa vreo luna si ceva m-a cautat intai sa imi reproseze niste prostii si sa imi spuna ce bine ii e fara mine, apoi dupa cateva saptamani ne-am impacat, binenteles fara sa stie parintii. Si cum eu nu mergeam la el si el nu venea la mine, relatia treptat a redevenit cea care nu imi placea odinioara. Ne vedeam la 2-3 zile sau cum vroia el, nu prea ii placea sa il sun, cateodata nu raspundea, eu plangeam, il urmaream, el ma ameninta ca ne despartim. Ne-am mai si separat cateva zile, apoi l-am cautat eu. Acum o saptamana si ceva ne-am certat din cauza geloziei mele, recunosc de data asta nejustificata. Cearta a luat amploare, mi-a spus sa dispar din viata lui ca s-a saturat de certuri si impacari cu mine, ca il fac sa ma loveasca, ca nu ma mai suporta, ca-s exagerat de geloasa, ca el nu m-a mai inselat de nu mai stie cand si tot il banuiesc, ca nu ii dau libertate. Eu ma tot mir asa ca o persoana cu studii superioare si capacitate intelectuala (ca nu e prost chiar deloc) nu poate sa realizeze ca increderea se castiga in timp, ori el m-a mintit de nenumarate ori. Problema mea majora in aceasta relatie este faptul ca vad ca lucrurile nu merg inainte. Dupa aproape 5 ani mie inca imi e teama de multe ori sa il sun, ca sa nu fiu prea insistenta, sa nu il enervez…. De asemenea vad ca nu are tragere spre mine, sau eu asa percep lucrurile. Mai mereu trebuie sa il intreb eu: ne vedem? Pentru el nu e nicio problema ca nu ne-am vazut 2 zile, a treia daca are timp foarte probabil sa vrea sa iasa cu un prieten la o bere. Intre noi nu exista lucrurile alea pe care le-am vazut in alte relatii: sunt acolo, merg dincolo, am ajuns acasa… niciodata. Daca nu e cu mine, rar stiu unde e, asta daca il sun eu. Ori la 30 de ani eu vad in jurul meu prieteni care discuta de casa si copii, nu se cearta daca sa se intalneasca sau nu. Situatia asta e foarte frustranta pentru mine, mereu ii reprosez lucrurile astea si mereu face la fel. De cate ori ne impacam imi jur ca de data asta il las sa faca cum considera, ca nu ii mai reprosez nimic, ca incerc sa fiu mai degajata, si mereu ajungem la aceleasi discutii. Concluzionand aceasta poveste interminabila: in ce masura considerati ca gresesc si in ce masura greseste el? Nu cred ca mai e cazul sa precizez ca il iubesc foarte mult, mi-am dorit din tot sufletul sa fie cu mine si sa avem o relatie, numai ca asta nu mi se pare una autentica. Credeti ca de data asta s-a terminat cu adevarat? Pot sa mai sper la ceva din povestea asta? Prietenii mei imi spun ca ma consum degeaba, ca cu siguranta ne vom impaca, desi nu isi doresc asta pentru mine, ei spun ca e o relatie care ma distruge treptat. Eu chiar as vrea sa renunt la comportamentul asta isteric, dar nu stiu de ce nu pot si ma trezesc mereu in aceeasi situatie. Nu mai stiu ce sa cred, sunt nervii mancati, sunt frustrarile acumulate, sau pur si simplu o incompatibilitate.