Sentimente…
Viata este frumoasa , noi suntem frumosi in felul nostru . Se intampla uneori sa fiu trista si deprimata, sa uit cine sunt, sa nu mai stiu nimic de mine. Se intampla uneori ca Soarele sa fie pe cer, iar eu sa nu il simt cum ma incalzeste. Se intampla uneori sa fiu ranita si sa imi ascund durerea si lacrimile. Este frumoasa viata pe Pamant, aerul, plantele, copacii, animalele, muntii, apele, ma incanta. Ador tot ceea ce tine de natura, ador chiar si oamenii, desi uneori sunt cam rai. Oameni care sunt inconstienti, oameni ce nu stiu ce fac. Orice lucru stiu ca nu este la voia intamplarii. In perioada aceasta ma simt cam confuza, parca nu mai stiu nimic de mine, tot ce stiu este ca vreau sa fac bine, orice sa va intampla. Viata mea a fost cam trista, copilaria mea a fost frumoasa. Dar au fost si momente tragice pentru mine care m-au marcat, dar am trecut peste. Acolo unde nu exista lacrimi, nici suspin, nici mahnire, nici chin, nici ura, nici invidie, nici ploi ucigatoare, nici vant nervos, nici dezamagiri, nici neincredere, acolo este lumea eterna.. Este lumea mea cat si lumea ta, este lumea ce lipseste uneori. Ingerii canta in cor, aduna floricele, le presara in Sufletul oamenilor. Floricele magice de FERICIRE , IUBIRE , RESPECT si TANDRETE. Samanta cade in Suflet, sta acolo un timp, apoi creste o floare imensa. Din acel moment Sufletul este schimbat, culorile sunt mai vii, lucrurile mai clare, apropiate. Raul nu mai are putere, Sufletu-ti este protejat. Mie imi este atat de dor de ” casa mea ”. AVENTURA MEA: Ochi-mi cauta stralucirea, Buzele-mi cauta iubirea Miinile-mi cauta caldura, Corpu-mi cauta pasiunea. Ma aventurez in viata Sa-mi gasesc a mea speranta, Ma aventurez incet, Sa-mi gust viata ca un desert. Caut lumina si speranta, Caut linistea in ceata, Chiar in noaptea rece, Unde totul trece, Ma aventurez prin munti, Sa gasesc mistere mari. Vreau sa aflu cum de sunt tari, Vijelii infrunta-n ani, Ma aventurez pe Luna Sa aflu misteru ei. Cum de lumineaza-n noapte, Si nimic nu o opreste, Doar un nor o inveleste. Ma aventurez spre Soare, Vreau sa aflu al sau mister, Cum de straluceste-n ziua, si caldura ne ofera. Ma aventurez in dureri, Ca sa obtin transformare, Sa fiu mult mai curgatoare, Mult mai pura, mult mai tare. Ma aventurez in iubire, Ca sa aflu fericirea, Sa-mpletesc sclipiri de Soare, Inima-mi va creste mare. Astept ziua in care ma voi intoarce acolo unde am fost mereu… O raza ma inunda, si vad sclipiri pe al meu drum, Si iarba din nou vrea sa creasca, Sa imi aduca ce-i mai bun. Raza din nou ma infasoara, Caci totul e stralucitor. Visez spre orizontul mare, S-ating toti muntii din cale. Ma reintorc in Inimioara, Vad doar luminile de afara. Caci trupul s-a evaporat, Si Sufletu-mi mi-a mai ramas. Acum sunt libera sa zbor, Acum ating chiar orice nor. Ma-ndrept spre Soare fericita, Dar nu ma arde, ca-s iubita. Cobor din nou, Pe acest pamint, domol. Sunt chip de viata si Iubire. Sunt chip de o dulce sclipire. Ochi-mi sunt blanzi Vocea suava. Inima-mi este asezata, In palma-mi ce este Iubirea. Si azi am gasit fericirea .