Sotul meu a fost diagnosticat cu SIDA

Simteam ca tinand acest secret intre noi s-ar putea intampla o minune si mi se parea ca daca nu vorbesc sau daca fac efortul sa nu ma gandesc la acel lucru el s-ar putea chiar sa nu existe. Stiu ca e genul de gandire magica, specifica mai ales copiiilor care cred in solutii miraculoase si mai stiu ca mi-a fost foarte greu sa trec de faza de negare. I-am sugerat sotului meu sa mergem cat mai devreme la un psiho-terapeut, dar el a refuzat.

Pur si simplu vedeam cum viata ni se transforma intr-o inchisoare numita HIV! Acum, la suprafata, pare totul normal – merge la serviciu, iesim cu prietenii in week-end, ne purtam ca doi eterni indragostiti, dar in realitate lucrurile s-au schimbat complet.

Aproape ca nu mai suntem un cuplu, C. refuza sa avem relatii sexuale si nici macar nu ne sarutam. A devenit rece si fata de copii, ei observand ca nici nu ii mai saruta de “noapte buna”. Le-am spus ca tata are probleme la serviciu si e mai distras, dar dubiul s-a nascut usor in sufletele lor profund intuitive.

C. refuza sa discutam, il surprind adesea privind in gol, adancit in gandurile lui si temerile noastre. Plansul meu pe care nu mi-l mai pot tine uneori a inceput sa il enerveze. Prezenta mea ii pare de nesuportat. Imi refuza orice forma sau intentie de afectiune si ma priveste adesea cu rautate.

De parca ar fi vina mea ca nu am si eu HIV… Cred ca adevarata pedeapsa pentru mine este ca el are aceasta boala si eu nu am luat-o totusi. E ca si cum as fi de vina ca nu mi s-a intamplat si mie, ca si cum l-as fi parasit. Sau cel putin asa ma face sa simt… Asa cum cred ca am aratat, de cateva luni relatia noastra a devenit o eticheta purtata de dragul celorlalti, realitatea dintre noi doi fiind total diferita de ceea ce expunem.

Imi este foarte greu si, de parca nu era de ajuns, acum a aparut o alta problema care m-a si determinat sa ma adresez voua, femei ca si mine care poate stiti ce inseamna sa vezi in familia ta totul. Ei bine, sotul meu m-a anuntat ca ar vrea sa divortam!