Stare sufleteasca la ceas de seara

Dimineata deschid ochii din ce in ce mai greu….  Am obosit. Stresul, tristetea, dezamagirile mi-au perturbat echilibrul. De cateva seri adorm plangand. Am vazut poze de la o nunta, am primti invitatie la o nunta. Inainte imi placeau, dar acum, imi dau „fiori”. Totul se intampla ca trebuie sa se intample. Acum ceva vreme, treceam pe langa Capsa, sambata seara, se petrecea o nunta eleganta, cu pretentii. Am fost intrebata daca mi-as dori o astfel de nunta. Am raspuns categoric:”NU”. Si nu am mintit.

Imi doresc (oare imi mai doresc?!; oare sa mai cred in „cavalerism”, dragoste, cuvinte de basm…?!) o nunta discreta, cu o rochie de mireasa simpla (o vizualizez deja) dar atmosfera sa fie una de fericire, dragoste… sa radiez de bucurie, sa ma simt implinita, realizata, sa stiu ca am facut asta cu sufletul… nu ca trebuia sau ca sotul are bani. Citeam un decalog al unei relatii reusite. Unul din puncte era: „Fata buna, atrage baiatul bun”. Oare sunt atat de rea incat nu gasesc niciun baiat care sa ma „accepte” sau imi doresc un „cavaler” a carui specie e pe cale de disparitie!? E asa greu sa constientizezi ca nu mai exista dragoste, respect, promisiuni respectate. Offf… sunt asa copilaroasa… Inca mai cred in lucruri frumoase… castele… printi ce isi tin promisunile… Dar, trebuie sa ies din aceasta stare! Nu imi face bine si afectez si starea oamenilor din jurul meu.

Azi am fost sa iau bilete la teatru (scena, povesti – din ce in ce mai reale -, oameni frumosi). Saptamana viitoare imi vo gasi un nou hobby. Nu trebuie si nu vreau sa imi plang de mila… Nu vreau sa ma las afectata de neseriozitatea unor neseriosi… Nu sunt asa… si nu-mi pare rau ca am cuvant. Ma simt o „piesa rara”, muzeala, pretioasa. Si ma bucur ca am avut sansa de a cunoaste oameni care sa-mi semene. Multumesc prietenilor care imi sunt alaturi la bine si la greu, cand sunt vesela, dar si cand plang si sunt tacuta..