Suflet Pereche
Am patit-o si eu… Mi-am gasit sufletul pereche. In cine? Persoana total nepotrivita. Prietenul sotului meu, prietenul de familie. A existat mereu o chimie intre noi. Ceva fantastic. Ceva ce refuzam. Pana intr-o zi. Cand l-am privit profund in ochi. Si am vazut acolo… ce n-am vazut intreaga viata traita pana acum (am 34 de ani!).
Ne-am dat seama foarte repede ca ne iubim, ca gandim la fel, ca simtim la fel. Comunicarea foarte buna. Primul te iubesc a venit atat de firesc. Prima imbratisare la fel. Prima atingere a fost atat de normala. Parca ne cunoasteam de o viata. Ne iubim si acum. Mult. Din ce in ce mai mult. Dar, din pacate, nu putem fi impreuna. Asta ne termina lent. Vorbim zilnic. Suntem la curent cu tot ce se intampla in vietile noastre relativ paralele, dar atat de impreuna…
Doare. Doare. Doare. Si nu pot sa-mi cladesc fericirea pe nefericirea altei persoane… Poate e condamnabil ce s-a intamplat cu mine, cu el, cu noi, dar totul a venit firesc, fluviu si a luat amploare tocmai pentru ca NOI NE-AM INTALNIT SUFLETUL PERECHE…..