Terapia mi-a salvat casnicia
Acum un an de zile am fost operata din cauza unui cancer la san. Nu mi-am pierdut integral sanul, ci doar o parte.
Totusi, senzatia ca nu mai sunt la fel ca inainte nu ma parasea. Relatia cu sotul meu a avut cel mai mult de suferit.
Nu doar ca intimitatea noastra disparuse complet, ci si comunicarea verbala, cotidiana devenise defectuoasa. Avand doar 38 de ani, ma temeam ca isi va dori pe altcineva si suspiciunile mele erau tot mai obositoare, atat pentru mine cat si pentru el.
Incerca in orice fel sa ma faca sa simt ca iubirea lui pentru mine nu a palit deloc, dar nu reusea decat sa ma enerveze. Cadourile, vorbele frumoase, surprizele primeau un simplu multumesc sau poate o izbucnire in lacrimi de furie si nemultumire din partea mea.
Aveam impresia ca toata lumea incearca sa ma faca sa ma simt bine cu orice pret, sa nu ma mai privesc ca pe o handicapata si totul devenea o forma teatrala de a ma distra. Nu mai vroiam sa fiu centrul atentiei, nu mai vroiam sa se rada in jurul meu, sa se faca posibilul si imposibilul ca sa ma simt un pic mai bine.
La un moment dat ma gandeam chiar sa divortez, mai ales ca vedeam cum sotul meu are nevoie de momentele noastre intime, de pasiunea pe care o traisem anterior operatiei. Cu atat mai mult cu cat nu avem copii si eram totul unul pentru celalalt.