Visul care se repeta

Mi-amintesc bine ca inca din copilarie aveam un vis care se tot repeta. Era vorba despre o fetita care se pierde in padure si dupa ce rataceste infricosata pe acolo, facand fata unor sunete sinistre si unor locuri pe care nu si-ar fi dorit sa le exploreze, ajunge intr-o poiana plina de cerbi si flori frumoase, unde se afla o femeie blanda si zambitoare care mangaie acei cerbi.

Multa vreme m-am gandit ce ar putea sa insemne acel vis. Acea spaima traita in timp ce rataceam prin padurea intunecata si impanzita de fel si fel de sunete bizare, urmata de bucuria de a fi descoperit acel splendid loc in inima hatisului prin care trecuse mai devreme.

Visul a ramas si in adolescenta si oricat as fi scris despre el, poezii mai mult sau mai putin izbutite, nu m-a parasit. La un moment dat m-am impacat cu el, credeam ca e un semn si ca merita sa il tratez ca pe un sens ce vrea sa fie descoperit.

Il aveam cam de 4 ori pe an. Nu am vorbit multor oameni despre el, doar mamei si sotului care au indraznit sa faca asupra lui fel si fel de proiectii. Dar eu stiam ca sensul lui e altul. Si am asteptat sa se coaca.

Ultima data am avut visul in luna a 8 a de sarcina. A fost aceeasi teama formidabila, aceeasi senzatie primara de spaima copilareasca, urmata de siguranta si fericirea unei descoperiri revelatorii.

Femeia din poiana luminoasa ma umplea de bucurie si seninatate. De atunci, nu am mai avut visul, ci doar starea. Am incercat-o intai cand medicul mi-a zis ca am un baietel. Fericirea imensa, certitudinea ca totul e perfect si ca siguranta ma inunda erau exact ca in vis.

Totul devenea poveste. Cand m-am mai linistit putin m-am gandit. Au trecut 3 ani de atunci si visul nu s-a mai intors. Traiesc adesea starea aceea de implinire si “iesire la lumina”, mai ales cand il vad pe fiul meu.

Si ma gandesc acum ca de fapt visul acela vorba despre maturizarea mea, despre conectarea la mine insami, fiind in sine o experienta de crestere spirituala. Cred ca fiecare dintre noi are adesea semne despre viata sa inainte de a le putea intelege.

E ca si cum am vedea un film despre viitor, doar ca nu e SF (desi pare), ci doar un mod secret, indescifrabil la inceput, despre cursul nostru in lume, despre urcusuri si coborasuri pline de efort si incantare. Ma intreb daca visul va mai reveni. Pentru ca eu vreau sa mai cresc..