Cum să îți setezi corect planurile și obiectivele pentru 2022
Iată-ne ajunși și la final de 2021 și cred că cu toții ne gândim la anul care aproape a trecut. Deși a fost tot un an în contextul pandemic, ne-am adaptat și am reușit să ne continuăm activitățile în ciuda evenimentelor nefavorabile.
La finalulul fiecărui an, obișnuiesc să îmi iau timp să fac o retrospectivă a anului care se încheie.
De aceea, m-am gândit să împărtășesc cu tine câteva idei și tehnici pe care eu le fac. Îmi iau o coală de hârtie sau o agendă specială și încep să notez:
1. Care sunt recunoștințele pe care le am pentru anul care a trecut
E foarte important să ne gândim pentru ce suntem recunoscători: evenimente care s-au întâmplat, oameni pe care i-am cunoscut, circumstanțe și oportunități benefice, pentru ce ne suntem recunoscători nouă înșine: ce alegeri am făcut, ce decizii importante am luat, ce acțiuni concrete am făcut care ne-au dus la anumite rezultate.
Scrie chiar și lucrurile mărunte pentru care ești recunoscător! Din puțin reușim să realizăm lucruri mărețe! Așadar, haideți să fim recunoscători pentru fiecare lucru, oricât de mic, dar care a contat la momentul potrivit.
2. Care sunt reușitele și realizările tale?
La acest punct, nu trebuie să te gândești neapărat la realizări mărețe sau să te simți prost socotind că nu ai realizat ceva wow. Realizările sunt în primul rând de natură interioară, legate de tine că om. Simți că ai devenit un om mai bun? Mai conștient? Mai evoluat? Simți că te-ai ridicat la alt nivel de conștiință? Te simți mai înțelept? Ai reușit să te înțelegi mai mult, să te iubești mai mult, să te accepți mai mult, atât pe tine, dar și pe cei din jurul tău?
Dacă da, atunci te invit să notezi toate aceste conștientizari și revelații, care sunt extrem de valoroase și de notabile.
3. Lucrurile, obiceiurile și oamenii de care vrei să te desprinzi în 2022
După ce ai făcut exercițiile de mai sus, e important să te gândești ce anume vrei să plece din viața ta. Fie că sunt obiceiuri nesănătoase, fie că sunt oameni toxici, relații toxice, fie că sunt anumite lucruri din casă de care vrei să scapi… te invit să faci o listă cu acestea și să te gândeșți cum anume le poți elimina din viața ta. Un nou an, un nou început. Dă-ți șansa să trăiești tot ceea ce este mai frumos!
4. Obiective realiste și sincere
Iar acum, după ce ai făcut această curățenie în gânduri, în suflet și în casă, e timpul să îți setezi obiective sincere și realiste pentru anul care vine.
Cum facem asta? Sunt câteva reguli simple:
- În primul rând, gândește-te la aspectele importante ale vieții: sănătatea, banii, iubirea, hobby-urile, timpul liber, vacanțele, prieteniile, dezvoltarea ta personală și spirituală, cariera, etc.
- În funcție de aceste aspecte, notează la fiecare 3 cele mai importante obiective pe care le ai.
- Nu te pierde în multe dorințe și detalii. Important este să ai câteva obiective importante pe care să le și realizezi.
- Iar pentru fiecare, gândește-te ce resurse interioare ai, care sunt oamenii cu care poți colabora și mai ales, cum anume te organizezi astfel încât să reușeșți să realizezi totul armonios și frumos.
- O altă regulă importantă este aceea că: obiectivele trebuie să îți aparțină ție și nu altora. Nu cădea în capcana de a-ți dori un lucru doar pentru că ceilalți și-l doresc, pentru că așa este la modă sau pentru că așa da bine… ci dorește-ți acel obiectiv pentru că face parte din tine și esența ta. Totul trebuie să se raportze la tine. Nu încerca să faci nimănui pe plac… căci mai devreme sau mai târziu, tot la tine vei ajunge. Așadar, caută să fii sincer de la început în intențiile și dorințele tale, chiar dacă ele sunt incomode pentru ceilalți. Contează ce e bine pentru tine, nu pentru ceilalți.
- Și nu în ultimul rând, acceptă ceea ce nu poți schimba și schimbă ceea ce ține de tine. În acest fel, nu te vei frustra și îți vei menține liniștea interioară și focusarea pe ceea ce ai de făcut.
Cum ți se par aceste idei?
Le pui în aplicare?
Eu îți garantez rezultate minunate și multă satisfacție!
Nu lăsa să treacă anii din viața ta fără să fii mândru de realizările tale! Fiecare om are potențialul de a-și realiza visurile și dorințele mărețe!
Diana Pîrje este psiholog clinician, trainer pentru femei şi autoarea cărţii "Aripi de Feminitate". Este pasionată de dezvoltare personală şi evoluţia fiinţei umane, dorindu-şi să călăuzească cât mai mulţi oameni pe drumul autocunoaşterii şi a fericirii personale. Crede că fiecare dintre noi avem un drum unic şi misiunea fiecăruia este aceea de a ne dezvolta, de a evolua şi de a păşi cu încredere spre desăvârşirea talentului şi a misiunii personale.