3 legi psihologice de care sa tii cont
Asa cum Universul functioneaza dupa legile lui proprii, si noi functionam in cadrul unei familii, coordonate de legi psihologice ale iubirii. Iata cum iti schimba asta viata, in bine sau in rau.
Psihoterapeutul german Bert Hellinger a descoperit ca o familie are o ordine proprie dupa care se ghideaza. Atunci cand aceasta randuire este afectata, efectul se resimte la toate generatiile ulterioare, pentru ca sistemul tinde sa se armonizeze, iar cei mai tineri iau asupra lor aceasta sarcina.
Potrivit teoriilor lui Hellinger, echilibrul intr-o familie este pastrat atunci cand fiecare membru isi ocupa locul care i se cuvine, fara sa intervina in destinul celorlalti.
Legea apartinerii
Inseamna ca toti avem dreptul egal sa facem parte dintr-un sistem familial, dintr-o familie.
Daca cineva este uitat, respins sau ignorat in familie, atunci fluxul de energie al iubirii se blocheaza intre generatii si exista riscul ca un descendent sa preia povara destinului unui stramos.
Avorturile, mortile timpurii, copiii abandonati despre care nu se mai vorbeste, infidelitatea, secretele familiale produc astfel de dezechilibre. Efectele se manifesta la alti membrii ai familiei prin depresie, boli cronice, psihice, lipsa copiilor, dependente, probleme de relationare, incapacitatea unei relatii de lunga durata sau chiar predispozitia la accidente.
Legea ordinii
Fiecare avem locul nostru in familie, in functie de momentul nasterii. Ordinea ierarhica este: bunici, parinti, apoi copiii, primul nascut, dupa care al doilea, al treilea. De asemenea, ordinea se pastreaza si in cazul in care exista mai multi soti sau mai multe sotii.
Cand aceasta ordine este incalcata, copiii calca pe urmele parintilor si incearca sa le faca pe plac, cu pretul propriei suferinte. La maturitate, intra in relatii de cuplu total nepotrivite pentru ei, nu sunt stapani pe propriiile vieti din cauza faptului ca sunt inca legati de parinti.
De asemenea, copiii, atunci cand isi asuma in mod inconstient responsabilitatile unui parinte, pot deveni victimele abuzurilor emotionale si sexuale.
Legea echilibrului (datului si primitului)
In relatiile parinte-copil, parintii dau si copiii primesc intotdeauna. Intr-o relatie de cuplu, este important sa dai doar ceea ce are celalalt nevoie si sa primesti atat cat ai nevoie, si exact ceea ce iti trebuie.
Citeste si:
Ce se intampla cand copilul preia rolul de adult
Cum invatam un copil sa iubeasca
Foto: 123rf.com
Autor Psychologies.ro