4 pasi pentru a trece la actiune
Una dintre intrebarile pe care ar trebui sa ni le adresam mai des decat: „oare stiu ce am de facut?” este „fac ceea ce stiu ca am de facut?” Pentru ca la prima intrebare majoritatea dintre noi raspunde afirmativ, trecerea la actiune este de cele mai multe ori o problema. Prin urmare, iata patru pasi pentru a pune in practica ce iti doresti.
Stabileste clar ceea ce vrei sa faci. Evalueaza scopul pe care il ai in termeni de: nivel de interes, motivatie personala, prioritate, mijloace prin care poti obtine ceea ce ti-ai propus.
In momentul in care iti fixezi mental scopul, fa-ti o harta a pasilor pe care ii ai de urmat in atingerea lui, apoi, urmand maxima ajunsa celebra, incepe drumul facand primul pas.
Nu iti da un termen pentru indeplinire. Deseori prioritatile ni se schimba, iar obiectivele pot sa isi piarda din intensitate sau pur si simplu sa treaca in plan secundar.
Acorda-ti timp pentru indeplinirea lor si evita sa fixezi „momentul ideal pentru”. In cazul evenimentelor importante in viata, astfel de termene pot ajunge surse de depresie: nu m-am casatorit cand imi imaginam, nu am inca o familie, nu am inca jobul la care visez, nu am stabilitatea financiara dorita.
Timpul nu este pierdut atunci cand iti doresti ceva. Reorganizeaza-ti planul de obiective si dedica-te indeplinirii lor.
Nu renunta cand intampini dificultati. Stiai ca deseori renuntam la un obiectiv, dorinta, vis al nostru pentru ca anticipam momentele de dificultate, posibil stres, suferinta, si in incercarea de a le evita renuntam cu totul la ceea ce ne dorim?
Teama de esec este puternica si suficient de vicleana cat sa se mascheze in justificari plauzibile: nu imi doresc atat de tare, nu am ceea ce este necesar, nu merita sa fac acest efort.
Orice iti doresti cu adevarat merita efortul si riscul pe care le presupune. Nu ai garantia ca vei reusi, este adevarat, dar evita sa iti dai singur garantia ca nu vei reusi.
Pregateste-te anticipat pentru dificultatile pe care le vei intampina si accepta-le ca parte din demers.
Autocontrolul. Cel mai simplu este sa renuntam. Un cuvant, un gest, o decizie si gata, am iesit din situatie. Sub impulsul momentului, al unei false credinte, al emotiilor sau al unei temeri, suntem gata de abandon.
Acorda-ti un timp in care sa evaluezi ceea ce simti si gandesti intr-o anumita situatie si preia controlul asupra acestora. Reintoarce-te la obiectivul setat si rememoreaza motivele, scopurile, interesul pentru acesta.
Indiferent de rezultat, atunci cand nu putem controla o situatie cu multe variabile externe, ne reamintim ca putem sa controlam ceea ce tine de noi.
Foto: 123rf.com