7 semne pentru manipularea psihologica si emotionala
Manipularea psihologica ar putea fi definita ca exercitarea influentei prin deformare a gandurilor si exploatare emotionala, cu intentia de a scadea vointa cuiva, de a controla si de a avea beneficii pe urma persoanei manipulate. Iata cateva strategii pe care manipulatorii le pot utiliza.
Te invita pe terenul propriu. De cele mai multe ori un manipulator, indeosebi cand vorbim despre o opozitie din partea „victimei”, va solicita o intrevedere intr-un spatiu pe care il poate controla (casa sa, biroul sau). In felul acesta se poate asigura ca va exercita mai mult control prin prezenta fizica.
Iti spune sa vorbesti tu primul. In felul acesta va analiza care iti este punctul de vedere si va urmari punctele slabe pe care le poate ataca.
Multi oameni de vanzari aplica aceasta strategie, punandu-ti diverse intrebari pentru a-ti stabili tiparul de gandire si comportamental si a identifica atat punctele forte cat si cele slabe. Aceleasi strategii iti pot fi aplicate la munca sau in relatiile personale.
Te coplesesc cu statistici si dovezi. Anumiti indivizi sunt agresori intelectuali erijandu-se in experti si cei mai profesionisti in anumite domenii.
Vor abuza de tine impunandu-ti statistici si alte informatii pe care tu nu le cunosti foarte bine. O astfel de situatie poate fi creata in situatii financiare, in discutii profesionale si negocieri precum si in relatiile sociale.
Asumandu-si puterea expertului, manipulatorul spera sa fie mult mai convingator pentru ca tu sa ii adopti ideile si accepti propunerile. Multi folosesc aceasta tehnica pentru a se simti superiori intelectual.
Vorbeste pe un ton ridicat. Emotiile negative vor fi transmise pe parcursul unei discutii prin ridicarea tonului, ca forma de manipulare agresiva.
Credinta este ca, odata ridicata vocea, vor transmite suparare, iar tu vei abandona dandu-le ceea ce au cerut. Vocea agresiva este de regula insotita si de o postura asemanatoare si gesturi care sa creasca impactul.
Nu iti dau timp sa te hotarasti. Aceasta este si o tactica folosita in vanzari. Pe de o parte, nu vor sa iesi de sub influenta manipularii pe care au exercitat-o si eventual sa revii la ceea ce iti doresti cu adevarat.
Pe de alta parte, deciziile pripite pot fi in favoarea solicitantului, fiind luate in tensiune si sub control.
Te judeca si te critica in mod constant. Prin acest comportament de marginalizare si ridiculizare, manipulatorul mentine balanta dezechilibrata, pastrandu-si superioritatea.
Incearca sa iti induca ideea ca e mereu ceva in neregula cu tine si indiferent cat de mult vei incerca tot nu vei fi indeajuns de bun.
O astfel de persoana se va concentra mereu pe latura negativa fara a-ti da si solutii autentice si constructive si fara a-si dori cu adevarat sa te ajute.
Tratamentul tacerii. Neraspunzandu-ti la telefon, mesaje sau emailuri in mod deliberat, manipulatorul isi declara puterea facandu-te sa astepti si intentioneaza sa te faca sa simti indoiala si nesiguranta.
In astfel de situatii tratamentul tacerii este folosit ca avantaj, iar tu vei fi mult mai disponibil atunci cand va catadicsi sa iti acorde atentie.
Foto: Hepta