Acele haine confortabile care te linistesc

La intrebarea „ai un articol vestimentar preferat?“, A., 39 de ani, raspunde spontan:

„Da, fusta mea neagra! Din momentul in care o imbrac, ma simt sigura pe feminitatea mea. Si ce daca are mai mult de zece ani?“.

Totusi, A. se insala: fusta ei draguta nu este doar preferata si confortabila, ci „fetis“.

La fel ca si in cazul lui G., 51 de ani, care nu poate conduce sedinte importante fara a purta camasa lui in dungi („imi ofera un sentiment de liniste“)sau V., 35 de ani, care se simte „mai seducatoare“ in pantofi cu toc.

Functia principala a articolului vestimentar sau a accesoriului fetis este de a pune pe primul plan narcisismul nostru corporal.

Face parte din registrul cautarii de autosatisfacere. Este sursa unei placeri narcisice legate de imaginea noastra.

Chiar daca acele haine preferate traverseaza anii, moda si tendintele.

Sunt acolo, la indemana, sau bine aranjate in dulap, frumoase ori urate, cateodata uzate pana la scamosare, chiar si pana la desirare.

Ceva din copilarie

Intrebarea nu se pune daca iubim acel lucru de mult timp, fara restrictie. Pentru ca, atunci cand il purtam, ne simtim bine, ne simtim „noi“.

Ca ne pune sau nu in va loare, nu conteaza prea mult, la fel cum nu conteaza nici parerea celorlalti.

El ne apartine in totalitate. Este mostenirea confortabilitatii din copilarie, care ne linisteste si ne ofera siguranta.

Prin aspectul sau, prin atingere si, mai ales, prin contactul cu el, bland pentru piele, ne aminteste acel moment al constructiei noastre personale, in care aveam un iepure, un urs de plus, un capat de cersaf, de patura, un obiect tranzitional in limbaj psihologic, care ne lega de mama noastra, permitandu-ne astfel sa depasim primele situatii de separare.

Mai tarziu, acest articol vestimentar reproduce raportul nostru cu indepartarea, cu absentele peste care am trecut sau nu.

Celebrul pediatru si psihanalist britanic Donald W. Winnicott a studiat acest timp special in care avem nevoie de o urma fizica de legatura maternala pentru a putea suporta primele despartiri corporale.

Mai tarziu, in adolescenta, de exemplu, aceste haine pot fi folosite intr-un anume moment al zilei, precum la trezire, la culcare sau pur si simplu cand ne simtim singuri sau trebuie sa ne concentram pe o sarcina foarte importanta.

Ele ne permit sa ne regasim senzatiile de liniste resimtite in primii ani de viata.

Raportul cu obiectul in sine nu se schimba prea mult din copilarie pana la varsta adulta, ci tocmai devine mai complex si se intelectualizeaza.

Daca articolul vestimentar este perceput de bebelus intr-o maniera putin „evoluata“, precum un fragment din corpul mamei, pentru adulti el simbolizeaza mai degraba amintirea unei persoane.

Motiv pentru care poate fi multiplu si ocazional.

Imaginea unei priviri iubite

Se intampla ca unele haine sa pastreze o anumita valoare pentru ca au legatura cu o privire speciala care a contat foarte mult pentru noi, in principal, de factura maternala.

Ele ne permit sa rememoram aceasta atentie a carei exclusivitate o aveam, cel putin pentru un timp anume.

Purtandu-le, regasim privirea pozitiva si linistitoare care ne urmarea.

In primele luni de viata, sursa placerii vine de la mama, ea este cea care ne hraneste narcisismul.

Ne simtim rasfatati, iubiti, doriti, valorizati. Crescand, tatal, sora, fratele, iubitul pot sa isi incline asupra noastra acelasi tip de privire, pe care o vom asocia din nou cu un articol vestimentar.