Acele haine confortabile care te linistesc
Pentru C., 38 de ani, acesta ar fi o pereche de pantaloni albi.
„Apartineau surorii mele E., cu cinci ani mai mare decat mine. Cand eu aveam 15 ani, ea avea deja 20.
Era supla, pe cand eu eram grasuta si, in ochii mei, era cea mai frumoasa fata din lume.
Ii incercam hainele pe ascuns, mai ales acea pereche faimoasa de pantaloni.
Ma vedeam in ei asa cum o vedeam si pe ea: irezistibila.
Pana in ziua in care m-a surprins imbracata cu pantalonii si m-a intrebat: «Iti plac? Ei bine, daca ii vrei, ti-i pot da, uite, chiar iti vin foarte bine!».
De atunci, de fiecare data cand ma simt deprimata, batrana si urata, ma imbrac cu acea pereche de pantaloni albi.
Si functioneaza! Parca sora mea e langa mine si imi spune: «Esti draguta! Uite cat de bine arati».“
Si toate acestea, in ciuda croielii demodate si a nasturelui din talie, pe care C. nu il mai poate inchide de ceva ani incoace…
Sa regasim timpul pierdut
Nu este vorba neaparat de un articol din dressing-ul nostru – pulover, blugi, esarfa…
Cateodata, acel articol reconfortant se ascunde in mod subtil in spatele unui material, al unei tesaturi, al unei butoniere sau al unei croieli, care, la simpla atingere, declanseaza un val de amintiri, mai ales cu persoane disparute.
M., 42 de ani, nu isi imagina ca va fi atasata de articolele din dressing-ul sau din alte ratiuni decat de moda.
„Asta, pana in ziua in care am plecat sa locuiesc in afara tarii, pentru o perioada fixa de cinci ani.
A trebuit sa aleg intre ce voi lua cu mine, ce voi da oamenilor nevoiasi si ce voi arunca.
Atunci s-a ivit un element indispensabil supravietuirii mele in strainatate: vechiul fular din casmir al bunicului!
A trebuit sa existe aceasta bulversare in viata mea ca sa inteleg in ce masura era atat de important pentru mine sa am acel obiect cu mine. Nu important, esential! “
Punctual, exista momente in viata in care un eveniment ne perturba si ne tulbura siguranta interioara.
Poate fi vorba despre o boala, doliu, o sarcina care ne solicita copilaria si relatia cu mama. Asa se explica si nevoia femeilor insarcinate de a simti tesaturi de lana moi in culori tandre, care sa le imbrace corpurile si casele in asteptarea bebelusului.
Dorinte si cumparaturi care marturisesc nevoia de liniste si siguranta de alta data.
P., 18 ani, marturiseste ca ea „a simtit nevoia“ de a scoate din dulap tricoul deformat pe care i-l daduse mama sa cu cativa ani in urma „pentru a dormi in el“ in timpul probelor de Bac.
Pentru I., 48 de ani, moartea brutala a tatalui sau a fost elementul declansator.
„Eram intr-o delegatie in strainatate, cand m-a sunat mama pentru a-mi da vestea ingrozitoare.
M-am intors de urgenta la Bucuresti, fara bagaje, pentru ca trebuia sa revin in strainatate, imbracat cu o camasa subtire si palton, slab pregatit pentru iarna friguroasa de la noi.
Ma congelasem, asa ca, pe drumul pana la locul de unde trebuia sa ridic trupul tatalui meu, m-am oprit la primul magazin gasit in cale si mi-am luat un pulover negru, pe gat, cu guler mare, ceea ce eu nu am purtat niciodata, ca nu imi placea modelul.
Acum, acest pulover este asociat cu tatal meu, cu imaginea lui, cu amintirea acelei zile. Mi-a tinut de cald si la cimitir.
De atunci, cand sunt bolnav, cand lucrez noaptea sau cand am un moment mai greu, ma imbrac cu el. Si continua sa imi tina de cald…“
Un pulover reconfortant, ca o ultima legatura cu o persoana draga, cu siguranta si afectiunea oferite de aceasta.
Text de Catalina Cristescu
