Acele priviri care ne fac frumosi
Este un lucru esential!“ – iata propozitia care revine cel mai adesea in fluxul discutiilor cu doamnele de orice varsta. Cu tandrete, manie sau umor, acestea isi impartasesc fara menajamente dezgustul si tristetea pe care le simt atunci cand vad frumusetea, feminitatea si sarmul incatusate de norme si rigori.
Mihaela, 43 de ani, casatorita, mama a doi baieti, a sugerat o formula foarte frumoasa: „Pentru o frumusete mai umana“. La o iesire la restaurant „cu fetele“, ea spunea ca o privire iubitoare, sau cel putin binevoitoare, poate si trebuie sa inlocuiasca toate oglinzile si toate cantarurile din lume.
A fi frumos, a deveni frumos, a te simti frumos este, mai intai, o chestiune care tine de privire. Acel tip de privire invaluitoare pe care am simtit-o si pe care o simtim ca se indreapta spre celalalt si spre sine.
Am ales sa urmarim forta, magia, dar si piedicile acelei priviri initiatice, care transforma. Cu toate meandrele ei.
Puterea privirii iubitoare
Este prima privire pe care o intalnim la nastere. Aceea a mamei. Minunata, devoranta, innebunita de dragoste, fugitiva sau indiferenta…
Bebelusul soarbe aceasta privire la fel cum soarbe si laptele matern. In aceasta postura corp la corp, el preia totul: cuvintele, emotiile, senzatiile si, incepand de atunci, se vor inradacina, involuntar, premisele constiintei de sine, a ceea ce il caracterizeaza: narcisismul lui.
La toate acestea se adauga identitatea sexuala a copilului. In functie de sexul sau, feminin sau masculin, in functie de asteptarile tatalui si ale mamei, privirea aceasta va fi, in mod obligatoriu, purtatoare de mesaje diferite: dezamagirea nasterii celei de-a treia fiice, mandria nasterii unei fetite intr-o familie de baieti…
Fiecare inceput de viata este infrumusetat sau ingreunat de dorintele si proiectiile inconstiente ale parintilor. Prin privirea dragastoasa, iubitoare, binefacatoare a mamei, nou-nascutul, apoi bebelusul, simte ca este pretios, unic in ochii sai. Aceasta certitudine, ii da un sentiment de atotputernicie si pune bazele unui narcisism solid.
Maria, 37 de ani, copil unic, isi aminteste cum parintii ei ii spuneau ca ea este, in acelasi timp, si o printesa frumoasa, si un clovn. „Mi-au facut un cadou inestimabil, ma simteam draguta, feminina si in acelasi timp libera de a-mi exprima creativitatea si latura baietoasa care imi lipsea.
Am impresia ca m-au facut sa castig timp. Nu mi-am pus niciodata mii de intrebari legate de fizicul meu, ma plac asa cum sunt, ceea ce imi lasa mult timp si energie pentru a investi in proiecte si activitati care ma pasioneaza.“
A ne placea suficient de mult pentru a nu pierde timp cu propria imagine este ceea ce intreaga psihanaliza numeste „narcisism interiorizat“. Acesta este narcisismul cel bun. Avem constiinta ca valoram foarte mult asa cum suntem.
In caz contrar, tot ceea ce este destinat sa repare doar din exterior, nu repara rana principala. Altfel spus, toti cei sau cele care nu au beneficiat de forta hranitoare a privirii dintai, sunt destinati sa nu se iubeasca prea mult pe sine?
Nu intotdeauna, insa intampina dificultati in a se pretui, in a se concepe ca un tot care valoreaza foarte mult. In acest caz, repararea se va putea opera in mai multe moduri. Prin lifting-uri succesive. Printr-o munca asupra istoriei familiale, prin intalniri amicale sau amoroase reparatorii.
