Adultii si nevoia lor de a se juca

Inmultirea parcurilor tematice, invazia jocurilor video, expansiunea jocurilor televizate, inmultirea trotinetelor, rolelor…

De cativa zeci de ani incoace, jocul pare sa isi intinda teritoriul in afara magazinelor de jucarii si a camerelor de copii pentru a-si face loc in lumea atat de serioasa a adultilor.

„Civilizatia hobby-urilor“ ar fi responsabila oare de acest val? „Persoanele adulte“ s-ar afunda oare intr-o intoarcere linistitoare spre comportamentele infantile rezervate in mod normal primei tinereti?

Sa recream realitatea

Ei bine, nu! „Dovada este ca oamenii care isi privesc meseria ca pe un joc reusesc mult mai bine in viata decat cei care se inchid intr-o munca de rutina“, explica Lenore Terr, profesor de psihiatrie la Universitatea din California.

Este ceea ce s-a descoperit si printr-un studiu pe sute de persoane asupra conditiilor psihologice care favorizeaza munca. Cei care se joaca par mai fericiti, reusesc sa se concentreze mult mai bine si sunt mai productivi decat ceilalti.

Exact inversul a ceea ce sugereaza „antijocul“, datand din vremea primelor sirene de la uzinele care i-au transformat pe fiii de tarani in muncitori.

Intr-adevar, odata cu venirea lumii industrializate, „a te juca“ nu mai rimeaza cu „rentabilitate“, ci cu „trandavie“. O stare care este iertata copiilor, nu insa si adultilor. In asa masura, incat, in 1899, sociologul Thornstein Veblen scrie Clasa timpului liber, care denunta amuzamentele „neproductive“ pentru societate!

Jocul nu inseamna regresie

Persoanele impregnate de modelul social al erei industrializate trebuie sa para triste pentru a fi considerate serioase. Pentru acestea, a fi adult inseamna a nu surade, a nu te juca, a nu plange, a nu simti emotii, a nu amesteca placerea cu realitatea.

In final, acesti „realisti-rationalisti“ sunt niste deprimati care au tendinta de a lua lucrurile pasiv si fatalist. In mod contrar, creativii, care se amuza si surad, stiu ca realitatea este flexibila si simt placerea de a se juca cu ea pentru a o recrea fara incetare. Daca luam existenta prea in serios, ne privam de puterea de a o modifica.

Asta inseamna oare ca „a ne juca“, departe de a fi o regresie sau un infantilism, apare ca fiind o functie naturala? Este chiar o nevoie fundamentala pentru sanatatea mintala si creativitate! Daca nu ne jucam, sufletul se mecanizeaza, emotiile seaca.

Or, jocul este o veritabila sursa de energie plina – in esenta, de emotii pozitive. Iata de ce sedintele de comico-terapie, de clown-terapie si de creativitate, unde participantii se joaca foarte mult, au atat de mult succes in Statele Unite.

In opinia psihologilor, la copii jocul este esential pentru afirmarea de sine, caci este un mijloc de structurare a personalitatii, de invatare a vietii, de descoperire a celorlalti, de dezvoltare a imaginatiei, a logicii etc. Placerea face mai usor ceea ce este dificil. Dar pentru adulti?

Elementul psihologic fundamental este ca jocul ne permite uitarea de sine. Si doar uitarea de sine, asociata cu placerea (care, se stie, este calea regala a invatarii), ne permite sa ne depasim si sa fim creativi.

Iata marea diferenta dintre copii si persoanele adulte: primii, intr-adevar, se joaca pentru a se descoperi si a se structura; cei din urma, pentru a uita de ei insisi si a se depasi.